Ministrul Chesnoiu, trădător din neştiinţă sau prizonier al cercurilor de interese ostile României?!

Prezentă la Vâlcea, la o întâlnire cu agricultorii şi cu producătorii de alimente din zonă, senatoarea Diana Iovanovici-Şoşoacă a declarat cu privire la modul în care continuă căderea liberă a Agriculturii din România, ramură economică ce în trecut a fost principalul stâlp de susţinere a tuturor investiţiilor realizate atunci şi pe care cei care conduc destinele ţării acum nu sunt în stare nici să le administreze, darămite să mai construiască ceva de la zero:

“Am urmărit cu un deosebit interes ieşirile publice ale ministrului Agriculturii din România, Adrian Chesnoiu, întrucât acest personaj este cel care administrează domeniul poate cel mai important pentru această perioadă, cel care trebuie să producă alimentele, care să garanteze siguranţa alimentară a întregii populaţii a ţării noastre.

Cu profundă dezamăgire, am constatat însă că omul vorbeşte din cărţi de poveşti, neavând habar care îi este domeniul de activitate. Odată, a zis că trage un semnal de alarmă vis-a-vis de efectele creşterii preţului la energie asupra costurilor alimentelor, în loc să abordeze problema în cadrul Guvernului, cu colegii responsabili de acest domeniu de activitate. Altădată, dădea asigurări asupra suficienţei stocurilor de produse alimentare, fără a ne spune însă ce cantitate şi în ce anume depozite se află stocate aceste produse. Ulterior, am văzut că şi preşedintele Iohannis a înghiţit această găluşcă… Dacă situaţia în Agricultură nu ar fi una tragică, am putea chiar să ne amuzăm pe seama acestui ministru şi a fumigenelor aruncate de către domnia sa. Iată de ce ar trebui să se ocupe în regim de urgenţă, ministrul Agriculturii:

  • refacerea sistemului de irigaţii;
  • asigurarea de îngrăşăminte chimice;
  • edificarea de ferme zootehnice, legumicole, pomicole, cerealiere etc.;
  • şi ceea ce este poate cel mai important: sprijinirea antreprenorilor – desigur mă refer la cei autohtoni, că cei cu capital străin au încasat destul de la Revoluţie încoace, de pe spinarea românilor, în vederea amenajării de depozite pentru preluarea fructelor, legumelor şi cerealelor;
  • creditarea producţiilor agricole.

Ţin să vă reamintesc că ministrul Adrian Chesnoiu nu a fost paraşutat de undeva din Cosmos în această funcţie, ci a deţinut anterior funcţia de director general al AFIR. Aceasta este o instituţie mamut care, în loc să dezvolte parteneriate puternice prin care să îi ajute pe cei care vor cu adevărat să facă producţie agricolă, complică lucrurile până la blocaj.

Aducem, în acest sens, un exemplu concret din judeţul Vâlcea unde, încă din anul 2017, au fost semnate proiecte pentru refacerea sistemului de irigaţii de către persoane foarte bine intenţionate. S-au constituit OUAI-urile, din păcate cu paşi foarte greoi, au fost întocmite portbagaje de documente, au fost colectate sute de semnături şi de avize pe care au fost irosite sume importante din bugetul statului, s-a făcut şi proiectarea şi restul procedurilor, au venit chiar şi banii de la Uniunea Europeană, însă aceştia au rămas blocaţi în diferite conturi, fără să se treacă, în deja mai bine de cinci ani, la implementarea efectivă a acestor proiecte.

Într-o ţară normală, în cinci ani, se putea construi un tunel pe sub munte care să lege Oltenia de Ardeal! Nu există efectiv nici o scuză pentru acest dezastru, mai ales că, după cum spuneam, au venit până şi banii de la UE pentru aceste lucruri. Însă nu se trece la implementare până când nu va ieşi câştigătoare o firmă din judeţul Olt, judeţul mafiei Agricole din România.

Un alt exemplu este dat de faptul că s-au depus proiecte pentru construirea de depozite. Termenul de depunere a fost la începutul anului 2022, însă până la această oră, nu avem nici o veste legată de soarta acestor proiecte. Nu mai spun că sunt mai puţine proiecte depuse decât numărul filialelor AFIR din ţara noastră. În acest context, pentru ce au nevoie de atâta timp ca să le analizeze, numai ei ştiu! Într-o societate normală, cinci oameni bine pregătiţi, le-ar fi evaluat pe toate, în maxim o săptămână. Sau dacă salariaţii AFIR ar fi plătiţi în acord cu numărul de proiecte finanţate, atunci am vedea că le-ar evalua mai repede decât ne-am putea închipui!

Domnule prim ministru Nicolae Ciucă, daţi mai repede milităria jos din pod, cum se zice în popor şi aduceţi la conducerea Ministerului Agriculturii un meseriaş din producţie! Românii s-au săturat de filosofi fără operă! Demaraţi o evaluare de urgenţă, la care să fim şi noi invitaţi, pentru a aduce dovezi suplimentare, precum şi propuneri de soluţii!”, se arată în mesajul dat de senatoare publicităţii.

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

În România românii cer în stradă dreptul la învățământ în Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu-Gheorghe

În România lucrurile au scăpat total de sub control. Românii nu mai sunt cei care …

2 zile ago

17 Mai 1876 – Hristo Botev și cetnicii lui pleacă din București spre Giurgiu pentru a reîncepe răscoala înăbușită între timp de turci

Hristo Botev ( Христо Ботев) a fost un poet și revoluționar bulgar. Începând cu anul…

o săptămână ago

17 Mai 1653 – Are loc Bătălia de la Finta, între armata moldoveană condusă de Vasile Lupu şi cea munteană, condusă de Matei Basarab

La 17 mai 1653 are loc Bătălia de la Finta, între armata moldoveană condusă de…

o săptămână ago

17 Mai 1882 – Ceremonia predării steagului lui Tudor Vladimirescu păstrat cu sfințenie de căpitanul artileriei lui Tudor

La 17 mai 1882 (n.r. pe stil vechi) a avut loc ceremonia de predare a…

o săptămână ago

Veneția

Voi dezveli un tablou cu stimă de sine Cântecul și arta să-i faci prieteni cu…

2 săptămâni ago

Comemorarea studenților, elevilor și luptătorilor anticomuniști arestați în noaptea de 14 spre 15 mai 1948

Liga Studenților organizează miercuri, 14 mai, de la ora 19:00, la sediul fostei Securități din…

2 săptămâni ago