Părintele Iulian Drăghicioiu a fost printre ultimii apărători ai Sfintei Mănăstiri Lainici în calea trupelor germane, în timpul Primului Război Mondial. Avea să fie luat prizonier în noiembrie 1916, alături de alți călugări, iar ulterior deportat într-un lagăr din Germania, unde a și murit.
Originar din Bumbești, Gorj, părintele Iulian a fost unul din apropiații Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici.
La 5 mai 1907, odată cu dezgroparea Cuviosului Irodion, făcută la 7 ani conform tradiției athonite, ieromonahul Iulian și starețul Teodosie au descoperit pentru prima dată trupul Sfântului Irodion, întreg și neputrezit. Îngropat la loc, deoarece biserica nu avea osuar, trupul urma să fie redescoperit la 10 aprilie 2009 de starețul Mănăstirii Lainici, arhimandritul Ioachim.
Ieromonahul Iulian Drăghicioiu este unul dintre discipolii Cuviosului Irodion, supranumi „Luceafărul de la Lainici“, care a fost stareţul Mănăstirii Lainici între 1854-1900.
„Acesta, locuind foarte aproape de mânăstire şi auzind de numele bun al Cuviosului Irodion, venea foarte des la el şi se spovedea. După ani de zile de ucenicie în lume, se hotărăşte să intre în mânăstire, pentru a se face monah. Astfel, în 1892, intră ca frate în Lainici, având numele de botez Ioan. Peste patru ani este tuns în monahism cu numele de Iulian. În 1898, cuviosul Irodion îi cere episcopului ca Iulian să fie hirotonit, invocând şi motivul lipsei de preoţi“, relatează arhimandritul Ioachim Pârvulescu, stareţul Mănăstirii Lainici.
Ieromonahul Iulian a fost o persoană foarte apropiată de egumenul Irodion în ultimii ani ai vieţii. Astfel, stareţul Irodion i-a dezvlăuit discipolului său multe din tainele sale. Una dintre prezicerile acestuia s-a referit la viitorul sumbru al Mănăstirii Lainici.
„Una dintre proorocirile lui a fost aceea că, la scurt timp de la mutarea întru cele veşnice, Mănăstirea Lainici se va pustii, fapt care s‑a şi întâmplat: «Fiii mei, să ştiţi că puţin după ducerea mea, schitul acesta va rămâne mulţi ani pustiu. Voi, însă, îngropaţi lângă altar trupul meu şi nu uitaţi făgăduinţele călugăreşti ce le‑aţi dat lui Hristos». La 3 mai 1900, Cuviosul Irodion se mută la Domnul, iar în 1916 începe Primul Război Mondial. Valea Jiului a fost cuprinsă integral în acest război. Armatele germane au distrus toată mânăstirea, arhiva a fost arsă, clopotele au fost topite, iar biserica a fost transformată în grajd. Unii călugări au fost deportaţi în Germania, iar alţii au fugit pe unde au putut, ca să se salveze. Între 1916 şi 1919, mănăstirea a fost pustiită complet“, mai precizează stareţul de la Mănăstirea Lainici.
Printre călugării deportaţi în Germania se afla şi Iulian Drăghicioiu, care va muri în lagăr la fel ca un martir pentru Hristos.
Îm timpul Primului Război Mondial, Mănăstirea Lainici a fost transformată în grajd de trupele de ocupație. Prin tratatul de la Buftea, era ocupată (cu toate trecătorile Carpaților și ținutul Herța!!) de austro-ungari. Ambele evenimente au fost anticipate de Sfantul Irodion.
Mănăstirea Lainici, de pe Defileul Jiului, din judeţul Gorj, a suferit mari distrugeri în timpul Primului Război Mondial.
„Din biserica acelui Sf. Schit, pe al cărui perete stă scris leatul 1817, n’a mai rămas decât zidurile, ba chiar şi acelea sgâriate. I s’au luat toate odoarele sfinte, şi s-a luat acoperământul de pe sf. masă lăsându’se numai pereţii, şi s’au luat candele, podoabe, vase importante atât din Naosul, cât şi din Pronaos, i s’au spart toate geamurile, şi s-au luat clopotele iar pe picturi ori Altar ş-au scris câteva nume de soldaţi germani“, se arată într-o adresă trimisă la data de 22 decembrie 1918 de către protoiereul D. Bardan episcopului Râmnicului, despre distrugerile suferite de sfântul lăcaş de cult.
Mobilierul vechi a dispărut în totalitate sau a fost distrus. Cele şase clădiri ale mănăstirii, care cuprindeau 16 camere, au fost arse sau distruse. Din unele nu au mai rămas decât temelia, iar din altele doar pereţii. „Pagubele sunt destul de însemnate pentru aceia (…) şi sesizând pe Dl. pretor al ocolului respectiv cu care ne-am transportat la faţa locului şi-am mers cu Domnia Sa să-şi facă cuvenita formă dresându-şi actele trebuincioase şi să ceară cuvenitele despăgubiri“, se mai arată în documentul păstrat în Arhivele de la Târgu Jiu.
Revenind la preotul-martir Iulian Drăghicioiu, acesta l-a dezgropat pe Cuviosului Irodion la şapte ani de la moartea acestuia, în anul 1907, aşa cum era tradiţia în mănăstirile de la Athos, pntru a fi înmormântat din nou printr-o ceremonie religioasă.
„Dragostea pe care i‑a purtat‑o ieromonahul Iulian Drăghicioiu Cuviosului Irodion se regăseşte şi în cererea pe care a făcut‑o stareţul Teodosie Popescu în 1907, la 7 ani de la mutarea la Domnul a Cuviosului Irodion, pentru a‑i dezgropa osemintele şi în care specifică cu insistenţă că ieromonahul Iulian este pregătit să dezgroape osemintele. Stareţul Irodion se mutase la Domnul pe data de 3 mai 1900 şi fusese înmormântat pe 5 mai. La mormântul său se făceau minuni şi aveau evlavie atât monahii, cât şi credincioşii. Exista o tradiţie monahală athonită după care, la 7 ani de la moarte, se dezgropa trupul monahului, se spăla cu vin, se făcea slujba înmormântării din nou şi se punea în osuar, acolo unde exista“, precizează Ioachim Pârvulescu.
Surpriza de care a avut parte Iulian Drăghicioiu a fost aceea că a găsit moaştele Cuviosului Irodion neputrezite. „Părintele ieromonah Iulian Drăghicioiu era într‑o permanentă relaţie în duh cu stareţul său, îl pomenea permanent la rugăciunile sale personale şi din biserică. Nu putea să îl uite pentru că el îl învăţase alfabetul duhovnicesc isihast. Simţea vizibil ajutorul lui şi observa minunile ce se făceau la mormântul cuviosului cu oamenii care veneau cu credinţă şi mijloceau ajutorul lui. Deja se dusese vestea despre sfinţenia Cuviosului Irodion în împrejurimi. La 5 mai 1907, exact la 7 ani de la înmormântarea stareţului Irodion, părintele Iulian Drăghicioiu, cu multă evlavie, frică şi cutremur, dezgroapă osemintele. Dar tradiţia a consemnat că în momentul dezgropării s‑ar fi găsit moaştele Cuviosului Irodion întregi şi neputrezite. A fost informat episcopul Râmnicului, Atanasie, despre acest fapt, iar acesta ar fi exclamat: «Aista mi‑ai fost, Irodioane?», adică „Chiar aşa om sfânt mi‑ai fost, Irodioane?”. Dar, cum aminteam, conform tradiţiei monahale a fost pus înapoi în groapă, deoarece în Mânăstirea Lainici nu exista osuar sau gropniţă. De atunci povestea moaştelor Cuviosului Irodion s‑a închis intr‑un mare mister“, mai spune starețul Mănăstirii Lainici, Ioachim Pârvulescu.
ANDREI POPETE PĂTRAȘCU | MAGAZIN CRITIC