Eveniment. Istorie vie și expoziție foto-documentară la Gara Regală Băneasa

Se împlinesc în acest an, pe 9 iunie, 84 de ani de la inaugurarea clădirii noi a Gării Regale Băneasa. Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I”, Asociația culturală Tătărescu și Asociația „Edelweiss Ost” organizează cu acest prilej, duminică, 5 iunie 2022, începând cu ora 11.00, un eveniment de istorie vie, cu uniforme militare din acea perioadă, precum și o expoziție foto-documentară, sub egida unui proiect mai amplu dedicat gărilor regale din România. Surpriza pregătită pentru acest eveniment este o mașină de epocă fabricată în anii ’35-’40, urmând a fi recreat cadrul ceremoniilor regale de întâmpinare a suveranilor României la Gara Băneasa, anunță organizatorii.

Planurile noii clădiri a Gării Regale Băneasa au fost întocmite de arhitectul Duiliu Marcu.

Gara Regală Băneasa (cunoscută înainte de 1940 sub numele de Gara Mogoșoaia) este situată în cartierul Băneasa din București, în apropierea Casei dr. Nicolae Minovici, a Fântânii Miorița și a pasajului inferior de la Băneasa.

În anul 1936, Direcţia Generală C.F.R. a hotărât să construiască două gări speciale, una situată în capitală, iar cealaltă la Sinaia, clădiri menite a crea un cadru monumental şi festiv al primirilor Suveranului (M.S. Regele Carol al II-lea), a Membrilor Familiei Regale, Şefilor de State și altor oficialități, în cele două oraşe de Reşedinţă Regală din ţară.

În acest scop, pentru cea dintâi s-a ales un teren situat la extremitatea de nord a Capitalei, în localitatea Băneasa, înainte ca şoseaua Bucureşti-Braşov să fie tăiată de linia Bucureşti-Constanţa. Legătura între această şosea şi gară se face printr-o mică esplanadă, care alături de fântâna Mioriţa şi pasajul inferior de la Mogoşoaia, constituiau un ansamblu feroviar armonizat cu gara regală prin pergole şi ziduri.

Planurile clădirii au fost întocmite de arh. Duiliu Marcu, iar execuția a aparținut echipei condusă de ing. Mihai Gheorghiu.

Gara se compune dintr-un pavilion principal, care constituie staţia de călători propriu-zisă, o cabină centrală de mişcare, un corp de gardă, precum şi un peron larg, în parte acoperit, de 70 m lungime, destinat pentru protejare împotriva intemperiilor. Pavilionul principal, a cărui suprafaţă clădită este de 280 mp, conţine încăperi rezervate pentru persoanele oficiale, precum şi un mare salon de recepţie. Acesta este în acelaşi timp şi holul de trecere spre liniile ferate.

Istoria Gării Băneasa

Gara de călători a fost inaugurată la 17 noiembrie 1886, sub numele de „Gara Mogoșoaia”. Clădirea a fost construită după planurile gărilor de clasa a III-a de pe linia București-Predeal, având un aspect similar celor din stațiile Căiuți, Florești-Prahova sau Turnu Măgurele.

În 1914, trupul neînsuflețit al regelui Carol I a fost adus de la Sinaia până la Gara Mogoșoaia, pentru a fi transportat până la Palatul Regal, pe un afet de tun.

La 1 decembrie 1918, Familia Regală a României a coborât în această gară din trenul care-i aducea în București din refugiul în Moldova din timpul Primului Război Mondial, pentru a-și continua intrarea triumfală călare. Tot aici a coborât și pe 16 octombrie 1922 regele Ferdinand, după ce s-a întors de la ceremonia de încoronare de la Alba Iulia.

Inaugurarea noii clădiri a Gării Băneasa a avut loc pe 9 iunie 1938, la ora 12, în prezența autorităților și a unui sobor de preoți care au oficiat serviciul divin. Din partea regelui Carol al II-lea a fost prezent mareșalul palatului regal, Ernest Urdăreanu. De aici, în dimineața zilei de 24 iulie 1938 a plecat cortegiul funerar al Reginei Maria spre Curtea de Argeș. De la 10 noiembrie 1939, numele gării a fost schimbat în „București-Băneasa”. Ea funcționat ca gară regală până în anul 1948, momentul instalării Republicii. După 1950, gara a fost utilizată drept gară de protocol pentru „trenul prezidențial” (de fapt vechiul Tren Regal) al șefilor de stat ai României și pentru primirea oficialităților străine.

Începând din anul 2012, în semn de reînnodare a bunei tradiții dinainte de 1947, Gara Regală Băneasa, gară cu semnificație istorică, este folosită periodic de Familia Regală a României ca punct de plecare și de sosire pentru călătoriile-simbol efectuate de Majestatea Sa Margareta cu Trenul Regal.

În anul 2017, Gara Băneasa a constituit punctul de plecare a Trenului Regal care a transportat sicriul Majestății Sale Regelui Mihai I al României la Curtea de Argeș, în cadrul ceremoniei funerare. În acest an, pe 10 Mai, la Gara Băneasa s-a desfășurat Ceremonia militară de la începutul călătoriei Majestății Sale, Margareta Custodele Coroanei cu Trenul Regal, de Ziua Regală și Ziua Independenței României.

Redacția MAGAZIN CRITIC

Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist

Leave a Comment

Recent Posts

Tendința petrecerilor minimaliste: mai multă joacă, mai puține brizbrizuri, aceeași bucurie

Deschideți orice rețea de socializare și veți fi bombardați de imagini ale unor petreceri pentru…

4 zile ago

22 Iulie 1910 – La Blaj, jandarmii unguri descing de brâie tricolore, peste 20 feciori şi fete şi le fac proces de contravenţie şi agitaţie

La 22 iulie 1910, în Blaj, unul dintre cele mai importante centre spirituale și culturale…

6 zile ago

15 Iulie 1858- Au fost tipărite în Moldova, primele mărci poștale. Acestea erau vestitele “Cap de bour” a căror primă emisiune cuprindea patru timbre

15 iulie 1858 – „Cap de Bour”, prima marcă poștală românească, simbol al demnității și…

2 săptămâni ago

15 iulie 1514 – Înfrângerea de la Timișoara și sfârșitul marii răscoale țărănești conduse de Gheorghe Doja

La 15 iulie 1514, lângă Cetatea Timișoarei, se încheia unul dintre cele mai dramatice episoade…

2 săptămâni ago