Știri

Asociația „Neamunit” a lansat platforma civică „Liga pentru Deșteptarea României”! | VIDEO

Vineri, 24 iunie 2022, a avut loc evenimentul prilejuit de lansarea oficială a platformei civice “Liga pentru Deșteptarea României”, inițiată de către Asociația NEAMUNIT, s-a transmit într-un comunicat de presă.

Evenimentul s-a desfășurat la Cercul Militar din municipiul Brașov, începând cu ora 16:00.

Punctul central al viitoarei platforme civice este reprezentat de “Manifestul pentru Deșteptarea României” – document creat și lansat în spațiul public de către Asociația Neamunit pe 21 decembrie 2021, la 32 de ani de la Revoluție.

Obiectivul principal al platformei civice “Liga pentru Deșteptarea României” este acela de a susține și a promova în societatea românească o viziune comună asupra viitorului României pe termen lung, pornind de la reperele de bază descrise detaliat în documentul “Manifestul pentru Deșteptarea României”.

Asociația NEAMUNIT este o organizație neguvernamentală, care există oficial din anul 2013 și are la activ până acum peste 500 de acțiuni în societatea civilă din România. Scopul primordial al Asociației este, conform statutului – “redeșteptarea conștiinței naționale, civice și morale a românilor de pretutindeni”.

Evenimentul s-a desfășurat între orele 16 și 20. Accesul publicului s-a făcut doar pe bază de invitație, iar accesul reprezentanților presei la eveniment a fost liber, transmite ASOCIAȚIA NEAMUNIT.

Video: aici

Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist

Leave a Comment

Recent Posts

Călători între cer și înapoi

Frumoși călătoriîntre stele și ploivom fi.Neluați în seamă ca frunza de toamnă.Frumoși călători între cer…

2 zile ago

Partidul Glasul Neamului sărbătorește Ziua Națională a României la Galați, în fața Monumentului Eroilor (1916-1918)

În ziua sfântă de 1 Decembrie, când întreaga suflare românească își îndreaptă gândul către împlinirea…

3 zile ago

Comunicat. În legătură cu distrugerea troiței de la Tâncăbești

de Florin Dobrescu Mă numesc Florin Dobrescu și anunț public faptul că, în dimineața zilei…

4 zile ago

Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în Dobrogea

Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în…

5 zile ago

27 Noiembrie 1919 – Organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad, ce are denumirea de IME (Iredentista Magyar Egyesulet)

La 27 Noiembrie 1919 organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad,…

5 zile ago

Un an de represiune (2). TÂNCĂBEȘTI. O tradiție memorială inofensivă de 30 de ani. Documente inedite din ultimele 3 decenii

NOTA AUTORULUI: Imaginile au caracter strict documentar și istoric. Scopul publicării lor și a acestui…

6 zile ago