Simpozion internațional de folclor organizat la Satu Mare. Muzeele din Marna și Ianculești au fost ocolite

În perioada 27 – 28 august 2022 s-a desfășurat la Satu Mare simpozionul internațional ”Identitatea națională în cultura folclorică mondială” organizat de Asociația Națională de Folclor din România (A.N.F.R.) care își are sediul la Satu Mare în incinta sediului Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare.

Manifestarea a reunit membrii conducerii naționale din România, dar și doi invitați din afara granițelor țării: Ammen Kassem – președintele Federației Naționale de Folclor din Israel și Zoe Garnier – din partea Confederației Franceze de Arte și Tradiții Populare din Franța. Aceștia au prezentat salutul asociației naționale din țara lor și au venit cu propuneri de intensificare și îmbunătățire a activităților organizate în comun.

Subiectul incitant al simpozionului a fost dezbătut cu mult interes și probitate profesională de către cei prezenți, care au trecut  în revistă activitatea Asociației, rolul pe care aceasta îl are în tabloul spiritual românesc, dar și viitoarele direcții de dezvoltare care să ducă la o implicare și mai directă în acțiunile de salvgardare și promovare a culturii tradiționale, cea care reprezintă pilonul de bază al afirmării identitare. S-a vorbit apoi despre modalitățile concrete de valorizare a valorilor tradiționale într-o lume cuprinsă tot mai mult de o globalizare uniformizatoare.

Președintele A.N.F.R., prof. dr. Dorel Cosma, a subliniat necesitatea identificării și revitalizării acelor elemente de civilizație tradițională autentică, cele care pot amorsa o viziune novatoare și sporitoare asupra fenomenului folcloric.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Prim vicepreședintele A.N.F.R., Robert Laszlo, managerul C.J.C.P.C.T. Satu Mare, gazda evenimentului, a trecut în revistă bogata activitate a Asociației, precum și liniile de dezvoltare viitoare, astfel încât folclorul autentic să fie protejat și promovat, printr-o implicare mai susținută a autorităților. Acesta a subliniat că este o onoare pentru sătmăreni faptul că sediul Asociației Naționale de Folclor din România se află la Satu Mare.

Participanții și-au prezentat rând pe rând activitățile, problemele cu care se confruntă și au făcut propuneri constructive pentru activitățile viitoare. Oaspeții au vizitat apoi Cetatea Ardud, renumita cramă ”Jurchiș” din Beltiug, iar duminică au participat la Festivalul ”Zilele Iancului” al moților de la câmpie organizat la Ianculești și au vizitat castelul Karoly din Carei.

„Este reconfortant să venim la Satu Mare și să constatăm bogata și diversificata activitate din domeniul promovării folclorului autentic. Întâlnirea noastră de acum a stabilit câteva strategii de promovare și salvgardare a folclorului autentic, ca principal factor de educație identitară pentru comunitățile noastre” a declarat prof.dr. Dorel Cosma – președintele IGF.

Din păcate, oaspeții au fost purtați la obiectivele clasice, atent alese, nu și la cele care ar avea nevoie de susținere pentru a se putea păstra adevăratele tradiții și obiceiuri. În Ianculești au fost doar la festivitatea din centrul satului dar Muzeul Moților de câmpie strigă după ajutor de mai mulți ani, la fel și cel din Marna Nouă, satul românesc învecinat. Și Muzeul Moților din Scărișoara Nouă era un obiectiv ce merita vizitat.

Metodele au fost cele ale politicienilor care acționează doar în interes de grup nu și de comunitate.

Buletin de Carei

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist

Lasă un răspuns

Next Post

Restituiri. 105 ani de la decorarea Drapelului Regimentului Nr. 18 Infanterie Gorj de către Regele Ferdinand I, cu Ordinul Militar „Mihai Viteazul”, cls. a III-a, cea mai înaltă decorație militară de război

mie aug. 31 , 2022
În urmă cu 105 ani, în ziua de 31 august 1917, Drapelul Regimentului Nr. 18 Infanterie Gorj era decorat de către Regele Ferdinand I cu Ordinul Militar „Mihai Viteazul”, cls. a III-a, cea mai înaltă decorație militară de război, pe Dealul Bălan, la Poiana Țigăncii, „pentru vitejia și avântul cu […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News