Categories: OpiniiPoliticăȘtiri

LIBERALIZAREA PIEȚEI DE ENERGIE ESTE JAF ORGANIZAT! Cine jefuiește economia României?

La data de 1 ianuarie 2021, piața de energie electrică din România s-a liberalizat complet. Cu alte cuvinte, a luat sfârșit monopolul pieței de energie, iar consumatorii (industriali, casnici etc.) urmau să nu mai plătească prețuri reglementate, supuse controlului statului, informează Active News.

”Odată cu liberalizarea, cetățenii vor fi protejați împotriva practicilor necinstite și a agresivității comerciale.” Așa ni s-a spus pe toate canalele media, așa ne-au spus și guvernanții, precum și capetele „luminate” din Parlamentul European.

Virgil Popescu, Ministrul Energiei ne-a repetat de nenumărate ori că, odată cu liberalizarea pieței de energie si trecerea consumatorilor casnici pe piața concurențială, facturile la energie vor fi mai mici. Chiar?

În plină ”pandemie”, cu ”războiul care bătea la ușă”, cu capacități de producție a energiei electrice pe cale de a se inchide (Mintia), liberalizarea pieței de energie electrică a avut efect invers, atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru IMM-uri si marii consumatori industriali.

A fost România pregatită sa facă față liberalizării pieței de energie electrică în vremuri tulburi? Evident, nu! Acest lucru s-a văzut în valoarea facturilor tuturor consumatorilor si în prețul aberant al megawatt-ului.

Liberalizarea a atras după sine haosul energetic, colapsul unor agenți economici, cei care nu au mai putut suporta costul facturilor energiei electrice. Astfel, multe business-uri s-au prăbușit, altele și-au redus activitatea, atrăgând după sine locuri de muncă pierdute, șomaj tehnic etc.

În timp ce consumatorii plătesc facturi uriașe la energie, companiile de stat producătoare de energie electrică si furnizorii înregistrează profituri nete uriașe în anul 2021 (pandemie, afaceri închise sau cu activitate redusă, restricții, lockdown, războiul iminent…), raportat la anul 2019 (an fără evenimente majore politice sau economice).

Cine ne explică fenomenul?

De ce populatia este adusă in pragul sărăciei, iar producătorii și furnizorii de energie electrică înregistrează profituri uriașe? Unde este echitatea? Cum se poate accepta ca mii de firme să dea faliment în timp ce profitul altora să se dubleze sau tripleze, și totul în aceleași condiții?

Iată mai jos profiturile producătorilor și furnizorilor de energie electrică – date publice, de pe site-ul Ministerului de Finanțe:

1. S.N. Nuclearelectrica S.A.

– anul 2019 – profit net – 535.667.264

(Eur 112.886.129 – curs mediu Eur/Ron   4,7452)

– anul 2021 – profit net – 1.036.261.626

(Eur 210.605.159 – curs mediu Eur/Ron   4,9204)

2. Hidroelectrica S.A.

– anul 2019 – profit net – 1.386.536.518

(Eur 292.197.698 – curs mediu Eur/Ron 4,7452)

– anul 2021 – profit net –  3.019.511.168

(Eur 613.671.890 – curs mediu Eur/Ron 4.9204)

3. TINMAR Energy S.A. (furnizor privat)

– anul 2019 – profit net 62.595.341

(Eur 13.191.296 – curs mediu Eur/Ron 4,7452)

– anul 2021 – profit net – 142.806.335

(Eur 29.023.318 – curs mediu Eur/Ron 4.9204)

CONCLUZII:

1. Așa-zisa ”liberalizare” – teoretic, reducătoare de prețuri – a condus la creșterea paradoxală a facturilor.

2. În timp ce ”operatorii” de pe piața energiei se îmbogățesc, firmele din celelalte domenii mor.

3. Monopolul statului a fost transferat către un monopol (a se citi cartel) privat! Dacă statul mai putea fi tras la răspundere cumva, fie și teoretic (electoral, proteste stradale etc.), monopolul privat, fiind ocult și independent de procesul electoral, nu mai poate fi controlat: ”Prinde orbul, scoate-i ochii!”

Și atunci se naște întrebarea: Cine jefuiește economia României?

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, are vreo explicatie pentru români? Cine ne fură, ne-moționatule simplu?

Dr. Răzvan Constantinescu Active News

Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist

Leave a Comment

Recent Posts

Țara mea Doina XXI (2)

Se scutur’ valuri de pământ Taine mari iar s-au cernut Frații tăi în arc grupați…

2 zile ago

Deputat AUR: Denunţ ferm planul subversiv maghiar „Kós Károly”, derulat în judeţul Bacău, şi solicit intervenţia urgentă a autorităţilor române

"Denunţ ferm planul subversiv maghiar „Kós Károly”, derulat în judeţul Bacău, şi solicit intervenţia urgentă…

2 zile ago

CONTABILITATE „PROGRESISTĂ”- COTIDIANUL NOULUI MARX „ADEVĂRUL” I-A NUMĂRAT MILIARDARULUI ELON MUSK CÂTE MAȘINI A VÂNDUT ÎN EUROPA

COTIDIANUL NOULUI MARX „ADEVĂRUL” I-A NUMĂRAT MILIARDARULUI ELON MUSK CÂTE MAȘINI A VÂNDUT ÎN EUROPA: DACĂ MUSK FĂCEA…

5 zile ago

Invitație, EUGEN ALUPOPANU | ,,THERE IS A LANDSCAPE IN MY HEAD’’

Dragi iubitori ai artelor, stimați colegi, avem bucuria de a vă invita la vernisajul expoziției…

7 zile ago

Heraclit din Efes și învățătura sa

Pr. Mănescu Cătălin Vasile Viața și gândirea lui Heraclit Heraclit s-a născut în Efes (Asia…

o săptămână ago

Marșul pentru Viață – Sâmbătă, 29 martie 2025. Comunicat de presă

Sâmbătă, 29 martie 2025, în cadrul și la finalul campaniei „Luna pentru viață 2025”, va…

2 săptămâni ago