REVOLTĂTOR! Liceul ”Mircea Vulcănescu” din nou în obiectivul Institutului Wiesel! Presiuni la adresa conducerii pentru schimbarea numelui instituției. Podul.ro demască rușinoasa campanie

Ziarul Podul.ro dezvăluie abuzuri ieșite din comun comise, se pare chiar de Institutul Elie Wiesel, la adresa corpului profesoral al Liceului Mircea Vulcănescu din București. Se pare că directorul Alexandru Florian și restul conducerii INSHR-EW nu s-au liniștit niciodată după încercarea eșuată, din 2017, de a schimba numele Liceului Mircea Vulcănescu. Reamintim că, în vara anului 2017, Institutul Holocaustului a făcut presiuni, fără succes, pentru schimbarea numelor mai multor străzi și instituții de învățământ din România. La acea dată, Fundația Ion Gavrilă Ogoranu a reușit să coalizeze, în jurul unei petiții publice, personalități și organizații ale societății civile precum și mii de cetățeni, reușindu-se oprirea demersurilor Primăriei Sector 4 de modificare a numelui Liceului Mircea Vulcănescu.

Acum, aflăm din Podul.ro că demersurile s-au reluat, din direcția aceluiași Institut, însă printr-o altă metodă, mult mai perfidă. Este vorba chiar de folosirea conducerii liceului, în urma unor presiuni venite atât de la Institutul Wiesel, cât și de la Primăria Sectorului 4, al cărei primar, Băluță, s-a remarcat și în 2017 prin excesul de zel de care a dat dovadă în executarea solicitărilor primite de la INSHR-EW.

Citiți detaliile acestei afaceri scandaloase pe Podul.ro.

Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist

Leave a Comment

Recent Posts

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

2 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

2 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

2 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

2 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

3 săptămâni ago

Plânset

Plânge țara și străbunii  C-au îndatorat românii Și-au plecat în număr mare Depășind multe hotare.…

4 săptămâni ago