Alexey Hulsov / pixabay.com
3 decembrie a fost proclamată drept Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități de către Adunarea Generală a ONU, în 1992, prin rezoluţia 47/3, pentru a marca încheierea Deceniului Naţiunilor Unite dedicat persoanelor cu dizabilităţi (1983-1992). (…)
Ultimele date statistice ale Autorității Naționale a Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA) arată că în țara noastră sunt peste 861 de mii de persoane cu dizabilități. Dintre acestea, 98% se află în îngrijirea familiilor sau trăiesc independent și doar 2%, adică 16.738 persoane, sunt instituţionalizate.
Numărul cel mai mare de persoane cu dizabilităţi se înregistrează în municipiul Bucureşti (73.522 persoane) urmat de judeţul Prahova (37.909 persoane) şi judeţul Argeş (32.227 persoane), iar cel mai mic număr se înregistrează în judeţul Covasna (6.442 persoane). Femeile reprezintă 53,34% (459.270) din totalul persoanelor cu dizabilităţi. Numărul persoanelor cu vârsta de peste 50 ani reprezintă 72,76% (571.327) din total. 40,30% din totalul persoanelor au handicap grav, cele cu handicap accentuat 47,73%, iar cele cu handicap mediu şi uşor 11,97%. (sursa: anpd.gov.ro, 2021)
În discursul rostit de șeful Partidului Național Liberal, Dimitrie A. Sturdza, la Senat, în ziua…
Noi, Partidul Glasul Neamului, sărbătorim astăzi, 8 decembrie 2025, faptul că prin referendumul național din…
5 Decembrie 1944 - La FÂNAŢE în jud. Mureş, 5-7 septembrie 1944: grăniceri unguri alături…
1 Decembrie este Ziua Națională a României și este important să amintim și să evidențiem…
Frumoși călătoriîntre stele și ploivom fi.Neluați în seamă ca frunza de toamnă.Frumoși călători între cer…
În ziua sfântă de 1 Decembrie, când întreaga suflare românească își îndreaptă gândul către împlinirea…
Leave a Comment