Categories: Republica Moldova

La 29 Aprilie 1928 Monumentul lui Ștefan cel Mare a fost inaugurat la Chișinău, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la Unirea Basarabiei cu România

“Monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul Chișinălui a fost inaugurat pe data de 29 aprilie 1928, acum 93 de ani, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la Unirea Basarabiei cu România.

Acesta reprezintă una din cele mai importante opere ale reputatului sculptor basarabean din perioada interbelică, Alexandru Plămădială.

Sculptorul A. Plămădială a fost desemnat să realizeze macheta, iar statuia pe care o avem astăzi este a treia variantă propusă de artist.

Creația sculptorului A.Plămădială, arhitect – E. Bernardazzi, este o operă sobră, care se evidențiază prin unitate compozițională, prin tratarea monolită a formelor, chipul domnului Moldovei ce-l caracterizează ca apărător al țării și al creștinătății.

Cum arata Chisinaul in anii ’60. Film de propaganda rusesc

Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt nu a stat prea mult timp în centrul Chișinăului, deoarece în iunie 1940, odată cu anexarea Basarabiei la fosta URSS, acesta a fost evacuat cu armata română la Vaslui, după care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost readus la Chișinău. La 25 august 1942 a fost postat în fața Porților Sfinte, iar peste doi ani a fost evacuat la Craiova, înainte ca armata sovietică să intre din nou în Chișinău.

Însă, o comisie formată din reprezentanți ai Moldovei Sovietice, care se ocupa de recuperarea valorilor culturale a readus, în 1945 monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt la Chișinău. Acest lucru a fost posibil datorită intervenției sculptoriței Claudia Cobizev, discipolă a lui Alexandru Plămădeală. De data aceasta, a fost instalat în adâncul grădinii publice din Chșinău, pe atunci Parcul „Pușkin”. Iar în anul 1964 a existat o tentativă de a evacua statuia marelui domnitor în orășelul Vadul lui Vodă. Însă datorită unor studenți curajoși în frunte cu Mihai Moroșanu, care au colectat 3000 de semnături împotriva intenției de strămutare a monumentului. Până la urmă autoritățile au refuzat la idee.

Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt a revenit pe locul unde a fost amplasat inițial, pe un postament reconstruit conform variantei originale, datorită primarului N. Costin și ministrului Culturii și Cultelor, I. Ungurianu. După o muncă enormă de restaurare, monumentul a fost dezvelit la 31 august 1990, atunci când s-a marcat un an de la proclamarea Limbii Române ca limbă de stat.

Astăzi monumentul marelui domnitor este locul unde la cele mai importante evenimente depun flori și se închină atât oficialii, inclusiv străini, cât și cetățenii de rând. Lângă monumentul domnitorului s-au adunat și se mai adună mulțimile la marile adunări naționale. Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt este un simbol al neamului nostru, care rămâne pe veci.”, sursa: Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

19 august 1316 – Ziua în care Clujul a devenit oraș scos din posesiunea Episcopiei Catolice de Alba Iulia

În anul 1316, pentru a-şi asigura sprijinul clujenilor, Carol Robert de Anjou le-a acordat, prin…

15 ore ago

„Atacul Cămășilor Albe” – Epopee de curaj în ziua de 19 august 1917

Atacul „Cămășilor Albe”, Jertfă și biruință la Mărășești, 19 august 1917 Ziua de 19 august…

18 ore ago

18 august 1906 – Un preot român în lanțuri pentru tricolor, cazul Traian Gașpar din Hezeriș

În zbuciumatul început de secol XX, când românii din Transilvania trăiau sub povara dualismului austro-ungar,…

o zi ago

17 August 1916 – “Nu mai sunt Carpații!”. Asta exclama Octavian Goga la intrarea României în război

17 August 1916 – „Nu mai sunt Carpații!” Strigătul lui Octavian Goga și jertfa României…

2 zile ago

Flăcările urii peste Năsăud – Martiriul românilor ardeleni la 17 august 1849

Anul 1849 a adus cu sine nu doar speranțele libertății născute din revoluția pașoptistă, ci…

3 zile ago

Cheţani, 16 august 1848 – Când dreptatea țăranilor români a fost înăbușită în sânge și lanțuri

Revoluția de la 1848 a aprins în toate provinciile românești flacăra libertății și a dreptății…

3 zile ago