Partidul S.O.S. România: diverse forțe politice sau civice, cu epoleți pe sub cămașă, vor să profite de scandalul din jurul cimitirului militar internațional din Valea Uzului
“Scandalul din jurul cimitirului militar din Valea Uzului riscă să se transforme într-o mare rușine națională prin modul în care este gestionat, deoarece diverse forțe politice sau civice, cu epoleți pe sub cămașă, vor să profite de pe urma lui, semănând cu nepăsare vrajbă în acea tensionată zonă a țării.
Considerăm că incapacitatea de până acum a unora dintre instituțiile statului de a rezolva această situație trebuie să înceteze!
Există soluții pentru ca lucrurile să fie aduse la normal, iar în acest sens trebuie ca factorii de responsabilitate în această problemă să se implice, nu să stea într-o pasivitate vecină cu trădarea, ca până acum. Legea trebuie respectată și, odată cu ea, și demnitatea națională care, în acest caz, se îngemănează cu cinstirea memoriei eroilor ce și-au jertfit viața pentru țară, indiferent ce uniformă au purtat la acel moment, pentru că în fața morții toți suntem egali.
Modul în care se va rezolva această problemă reprezintă și un examen dat de statul român cu privire la respectarea propriei istorii și la moștenirea lăsată de înaintașii noștri, care au luptat pentru o țară puternică, nu divizată de intrigi politicianiste ce tensionează climatul interetnic și creează diferende între români și maghiari.
Atât românii, cât și maghiarii din județul Harghita și din țară, își doresc să conviețuiască în pace, prietenie și liniște, iar noi, Partidul S.O.S. România, cerem instituțiilor competente să nu permită acapararea temei cimitirului militar din Valea Uzului de către diverse entități juridice puse pe atragere de capital electoral cu prețul sacrificării echilibrului social al țării noastre.
Lăsați eroii să se odihnească în pace!“
Programul manifestărilor din cadrul Zilelor Rezistenței 18-20 iulie 2025, Mănăstirea Sâmbăta de Sus Vineri 18.07:…
Experimentul Pitești nu este doar o pagină întunecată din istoria României, ci una dintre cele…
O pagină tragică din istoria Maramureșului, uitată și neglijată pe nedrept 27 Iunie 1944 -…
Pe 27 iunie 1849, Avram Iancu a trimis un răspuns oficial colonelului ungar Iosif Simonffy…
În perioada interbelică comuna Cuzdrioara ( acum în județul Cluj) făcea parte din județul Someș,…
În anul 2020, istoricul român Vasile Lechințan publica un cutremurător studiu despre atrocitățile petrecute în…
Leave a Comment