La 26 iulie 1476 avea loc Bătălia de la Valea Albă, lângă Războieni

După victoria lui Ștefan cel Mare de la Vaslui, de la Podul Înalt, din 10 ianuarie 1475, Imperiul Otoman era hotărât să răzbune înfrângerea zdrobitoare pe care a înregistrat-o în Moldova. În 1476 s-a pregătit o campanie de răzbunare, în care sultanul a aruncat în luptă și peste 15.000 de tătari împotriva Moldovei, oastea tătară urmând să facă la un moment dat joncțiunea cu oastea otomană.

Încercând să nu se confrunte cu o asemenea oaste numeroasă într-o singură bătălie decisivă, Ștefan cel Mare a căutat mai întâi să înlăture pericolul tătar de pe teritoriul Țării Moldovei. Tătarii au năvălit în Moldova și au jefuit și distrus mai multe așezări de pe cuprinsul țării. Ștefan cel Mare  i-a înfrânt pe tătari în dreptul localității Ștefănești (azi în județul Botoșani) de pe malul Prutului, scăpând astfel de un adversar extrem de incomod prin mobilitatea sa.

Însă curând s-a confruntat cu o problemă și mai mare: țăranii din oastea cea mare au solicitat lăsarea la vatră pentru a verifica dacă familiile și gospodăriile lor sunt în siguranță după ce tătarii au jefuit și-au luat robi de pe teritoriul Moldovei. Astfel, chiar și învinsă, oastea tătară și-a atins cumva obiectivul, Ștefan cel Mare rămânând practic doar cu oastea cea mică, formată din 12-15.000 de oameni, la care se adăugau cetele de răzeși din nordul Moldovei, ale căror gospodării rămăseseră neatinse de tătari. 

Misiunea domnitorului Moldovei era astfel îngreunată prin micșorarea contingentului de luptători rămași la dispoziție pentru a înfrunta oastea otomană. Deși au luptat vitejește, provocând pierderi mari armatei otomane la Valea Albă, lângă Războieni (n.r. județul Neamț), moldovenii au fost în cele din urmă nevoiți să se retragă și să se regrupeze în garnizoanele aflate în cetățile din Nordul Moldovei.

„Mahomed Cuceritorul, având o armată care suferise pierderi însemnate, fără cavaleria ușoara care să asigure armatei aprovizionarea prin jaf cu alimente și nutreț și cu linii de comunicație întinse de la Dunăre pana la Cetatea Neamțului, este nevoit să se retragă din fața Oștii Mari a moldovenilor care se reunise în nordul Moldovei.”