Acțiune de redecorare a bornelor de la Colții Trascăului. în Ardeal doar tricolorul românesc!

De mulți ani, la Colții Trascăului (la limita dintre județele Cluj și Alba) se duce o luptă în jurul a două borne topografice, acestea sunt constant vopsite în culorile drapelelor României sau Ungariei. În data de 12 August, membrii Comunității Identitare s-au deplasat în zonă și au urcat pe munte, la peste 1.100 de metri altitudine.

Aceștia au vopsit cele două borne (care în momentul acela erau în culorile Ungariei) în culorile steagului României: roșu galben și albastru. Acum, deasupra satelor Rimetea și Colțești domină cel mai important simbol românesc!

Avem convingerea că pe teritoriul României, mai ales în Ardeal, unde extremiștii unguri, adepți ai antiromânismului, incită la separatism și destrămarea țării, tricolorul românesc trebuie să aibă prioritate! Legea privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema Românie spune clar la Art. 6 că:

 „ Pe teritoriul României drapelele altor state pot fi arborate numai împreună cu drapelul naţional al României şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivităţi şi reuniuni internaţionale, pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite de autorităţile administraţiei publice locale.” 

Chiar dacă autoritățiile corupte, bolnave de xenofilie, uită de multe ori de existența acestei norme, tinerii naționaliști vor cinsti mereu drapelul național, simbol ce îi reprezintă pe toți românii.

Credem cu tărie că pe pământul nostru strămoșesc nu trebuie ridicat nici un steag, decât acela al istoriei neamului nostru, plină de lupte și jertfe. Îi încurajăm pe toți românii care merg la Colții Trascăului și în împrejurimi, în această zonă superbă, să redecoreze cele două borne în culorile steagului românesc, de fiecare dată când le găsesc vopsite în alte culori! Să fim mândri că suntem români și să afișăm oriunde călcăm sfântul nostru tricolor!

comunitateaidentitara.com

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Copii certați și înjurați în limba română ca să înțeleagă că limba maghiară e frumoasă!

Un cadru didactic de la o școală dintr-un oraș ardelean și-a prezentat o metodă didactică…

4 ore ago

8 Mai 1882 –  Cum tremura Ungaria la auzul înființării Comitetului  „România Iredentă” devenită mai apoi Societatea Carpații

La 8 mai 1882 la Budapesta era emisă circulara ministrului de interne regal maghiar, prin…

10 ore ago

Invitație la marcarea Zilei Independenței României la Carei

"Direcția de Cultură Carei, vă invită vineri, 10 mai 2024, începând cu ora 12.15, pe…

11 ore ago

Seară a memoriei anticomuniste. La București, va fi evocat jurnalistul MIHAI CREANGĂ

Joi 9 mai 2024, ora 17, la Academia Civică – București, Strada Jean Louis Calderon…

20 de ore ago

Școala Brâncovenească te invită luni, 3 Iunie, Casa de Cultură la conferința “Riscuri pentru sănătatea mintală la nouă generație”

“Aceasta este drama cea mare a copilului sau a tânărului culturii mediatice: discrepanţa uriaşă dintre…

o zi ago