5 mai 1941 – Ca urmare a Conferinței de la Viena prin care Ungaria a fost obligată să restituie o parte din Ardealul ocupat, guvernul horthyst introduce pedeapsa cu moartea „pentru cei care periclitează interesele statului”

„Ca urmare a Conferinței de la Viena din 5 aprilie – 5 mai 1941 privind noua ordine în Balcani, prin care Ungaria a fost obligată să restituie o parte din Ardealul ocupat, guvernul horthyst introduce pedeapsa cu moartea „pentru cei care periclitează interesele statului”.

Măsura îi vizează pe românii din Ardealul de Nord și de Nord-Vest, în special din Țara Oașului, unde revolta antimaghiară a crescut în intensitate.

Ungurii au fost îndemnați „să pună pumnul în gură și baioneta în spatele valahilor din Ardealul eliberat (de maghiari – n.n.) care vor fi dovediți că gândesc măcar împotriva statului și intereselor ungare, gonindu-i ca pe niște câini de pe pământul sfânt al Ungariei.”

Textele de mai sus sunt note informative din dosarele SSI, Serviciul Special de Informații al României, fila 48 respectiv fila 65 din dosarul SSI 68/1941.

„Populația maghiară (n.r. din Transilvania) se teme că în eventualitatea acestui caz atât românii din Ardealul cedat cât și cei din restul țării vor răzbuna ororile comise de populația și armata maghiară față de români în timpul ocupației. Datorită acestor versiuni, s-a observat că mare parte din maghiari au renunțat la atitudinea lor dușmănoasă față de români, adoptând una de prietenie și chiar de supunere.

Intelectualii maghiari, îndeosebi cei din Ardealul de Sud, au trecut din nou printr-o perioadă de febrilă nervozitate după ce au aflat că guvernul din Ungaria intenționează să introducă pedeapsa cu moartea pentru cei care prin acțiunea lor periclitează interesele statului (n.r. Ungaria). După aprecierea acestora, această lege vizeaă în primul rând pe românii din Ardealul cedat, acuzați că ar conspira contra siguranței statului ungar, și deci este de așteptat ca la prima sentință de condamnare la moarte a unui român din Ungaria și guvernul român să găsească motive pentru arestarea și condamnarea minoritarilor maghiari.” ( Asta găsim în fila 48 din dosarul SSI 68/1941 a Serviciului Special de Informații).

După cum se poate vedea din aceste note informative, starea de spirit în special a intelectualității maghiare din Ardeal era una neliniștită, conștientă de ororile, atrocitățile și masacrele pe criterii etnice întreprinse deopotrivă de populația civilă cât și de armata ungară în Ardealul de Nord ocupat.

Întrebarea cea mai importantă rămâne însă pentru acești intelectuali: de ce nu au manifestat astfel de griji și de neliniști și înainte să se întâmple tot acel iad pe pământ dezlănțuit de către conaționalii lor?

Doar când Ungaria începea să dea semne că n-ar putea păstra acest teritoriu a abandonat maghiarimea din Transilvania atitudinea dușmănoasă și pe alocuri chiar criminală… Doar spectrul pierderii războiului sau a abandonării de către statul ungar îi refăcea să fie oameni, să revină la o atitudine tolerantă. Trist! Prin comparație paginile de istorie ale soldaților români creionează niște portrete de sfinți. Din păcate prea puțin cunoscute de către populația din România…

Interesantă este și fila 65 din dosarul SSI din 1941, în care se pomenește de faptul că sătenii români care ascultau posturi radio românești erau arestați și maltratați.

„Populația românească de la sate nu are voie să asculte emisiunile posturilor de radio românești. Sătenii care posedă aparate radio sunt urmăriți de aproape, iar cei care sunt prinși că ascultă posturile românești sunt arestați și maltratați.

În unele regiuni din Ardealul cedat au fost difuzate manifeste antiromânești, în care se cerea „pedepsirea României pentru îndrăzneala de a revendica Ardealul„

În aceleași manifeste, ungurii au fost îndemnați să „să pună pumnul în gură și baioneta în spatele valahilor din Ardealul eliberat (de maghiari – n.n.) care vor fi dovediți că gândesc măcar împotriva statului și intereselor ungare, gonindu-i ca pe niște câini de pe pământul sfânt al Ungariei.„”.