Categories: Carei

Nu uităm! Invitație la comemorarea martirilor Dictatului de la Viena la Carei

La data de 30 august 2023 se vor împlini 83 de ani de la semnarea Dictatului de la Viena, acel arbitraj  odios prin care teritorii românești însemnate au fost cedate Ungariei hortyste.

Ca în fiecare an, Asociația Refugiaților și expulzaților români din 1940 marchează acest moment tragic în fața Monumentului comemorativ ridicat în curtea bisericii Sf.Apostol Andrei.

Carei, Inaugurarea monumentului refugiatilor si deportatilor români din urma dictatului de la Viena

Manifestările din acest an vor avea loc la data de 29 august 2023, de la ora 12,30.

Sunt așteptați toți cei care vor să spună o rugăciune și să verse o lacrimă în memoria celor care au avut de suferit de pe urma Dictatului de la Viena. Sunt invitate toate asociatiile si institutiile care respectă istoria românilor.

Cei care avem încă părinți în viață putem afla prin viu grai despre ororile prin care au trecut românii care nu au vrut să renunțe la identitatea lor așa cum li se cerea dacă vor să rămână la casele lor, în vatra lor.

Zona Carei a fost  una dintre cele care a avut mai mult de suferit de pe urma atrocităților săvârșite de ocupanții horthyști. A fost jale mare în casele de români începând cu septembrie 1940. Atrocitățile împotriva românilor au fost de neimaginat.

Sate întregi au fost expulzate după ce localnicii au fost  puși să semneze, după bătăi crâncene, că pleacă de bună voie. Malefici de-a dreptul au fost horthyștii. Ironia sorții face ca regimul horthyst să acceadă la putere în Ungaria după ce Armata Română a eliberat-o în 4 august 1919  de bolșevicii lui Bela Kun. Mulțumirea s-a manifestat prin atrocități comise împotriva românilor dar nu numai. Abia după alungarea horthyștilor prin luptele date în 25 octombrie 1944 la Carei a fost posibilă reîntoarcerea românilor la casele lor, majoritatea distruse sau ocupate de străini.

Suntem datori nu doar cu veșnică recunoștință celor care nu s-au lăsat frânți de provocările istoriei ci și cu o rugăciune  la  monumentul închinat lor. Suntem datori să veghem ca astfel de fapte să nu se mai repete. Avem datoria de a spune generațiilor tinere istoria noastră și de a lua atitudine atunci când suntem tratați discriminator tocmai în țara noastră.

Fie-le memoria binecuvântată luptătorilor pentru păstrarea identității românești!

,,Dac-am plecat, Ardealule, din tine
Nu-i vina noastră, iarăși vom veni.
N-am fost învinși și nu vom fi nici mâine,
Când ceasul biruinței va sosi.

Aveam o țară scumpă și mândră,
Aveam și iarăși vom avea.
Dușmanul, care astăzi râde,
Va tremura privind la ea,,.

ing.Daniela Ciută,

președinte Filiala Carei a Asociației  Românilor Refugiați, Expulzați și Deportați în urma Dictatului de la Viena din 30 August 1940

Buletin de Carei

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Alina Gorghiu umblă cu „dicționarul 𝐎𝐑𝐓𝐎𝐏𝐄𝐃𝐈𝐂” după ea ca să nu se împiedice în limba română!

Madam Alina Gorghiu umblă cu "dicționarul 𝐎𝐑𝐓𝐎𝐏𝐄𝐃𝐈𝐂" după ea ca să nu se împiedice în…

4 ore ago

Sediul Poliției de la Carei ținta bătăii de joc a unei conduceri exclusiv UDMR?

Deși li se cere să asigure ordinea și liniștea publică în Municipiul Carei din județul…

13 ore ago

Copii certați și înjurați în limba română ca să înțeleagă că limba maghiară e frumoasă!

Un cadru didactic de la o școală dintr-un oraș ardelean și-a prezentat o metodă didactică…

o zi ago

8 Mai 1882 –  Cum tremura Ungaria la auzul înființării Comitetului  „România Iredentă” devenită mai apoi Societatea Carpații

La 8 mai 1882 la Budapesta era emisă circulara ministrului de interne regal maghiar, prin…

2 zile ago