Proiectul “Unitate în diversitate prin folclor, obiceiuri, tradiții” derulat între colegiile naționale militare

“Unitate în diversitate prin folclor, obiceiuri, tradiții

În perioada 20- 22 octombrie s-a desfășurat la Colegiul Național Militar “Alexandru Ioan Cuza” din Constanța, cea de-a patra ediție a proiectului “Unitate în diversitate prin folclor, obiceiuri, tradiții”, derulat între colegiile naționale militare.

Proiectul, care a debutat în anul 2018, si-a propus, încă de la prima ediție, să promoveze, așa cum îi spune și titlul, folclorul, obiceiurile și tradițiile specific românești.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Tema de anul acesta “BUCATE TRADIȚIONALE ROMÂNEȘTI, a fost un bun prilej pentru a savura bucatele tradiționale românești, pregătite după rețete de odinioară.

Elevi și profesori deopotrivă au fost martorii un periplu culinar prin zone gastronomice de referință din Bucovina, Oltenia, dar și din cea a Văii Superioare a Prahovei.

Întâlnirea de la Constanța a fost pentru pofticioși și gurmanzi deopotrivă.

A fost despre preparate tradiționale românești care au încântat nu numai papilele gustative, ci și ochiul privitorului.

Nu degeaba vorbim despre o artă culinară, nu?

Adresată nu numai trupului, ci și sufletului, arta culinară a dovedit încă o dată că ne unește într-o echipă pe noi, profesorii participanți și că ne-a condus la UNITATE din DIVERSITATEA noastră.

Ca bonus al întâlnirii, gazdele noastre ne-au oferit vizite de neuitat la Simulatorul de la Academia Forțelor Navale, precum și la Centrul de Scafandri din Constanța, un bun prilej pentru orientarea în carieră a elevilor noștri.

Pentru a povesti și celorlalți și pentru a duce mai departe zestrea lui Cantemir, profesoarele implicate în proiect Steliana Mihaela Lambru, Claudia Dogaru și Lavinia Gheorghe au fost însoțite de 10 elevi inimoși, ce au demonstrat prin filmulețele prezentate că învățătura face casă bună cu aptitudinea de chef bucătar.”, scrie pe facebook Colegiul Naţional Militar “Dimitrie Cantemir” Breaza

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 22 Books


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

25 Octombrie - Ziua Armatei României

mie oct. 25 , 2023
“Astăzi este Ziua Armatei Românilor. Vă rog să îmi permiteţi să vă reamintesc esenţa acestei celebrări, a acestei sărbătoriri, care trebuie să fie pe mai departe, naţională şi pentru naţiune. Nu voi intra în elemente de istoricism subtil sau ieftin. Știu doar că noi trebuie de fiecare dată să ne […]
Ziua Armatei Romaniei sarbatorita la Iasi prin niste manifestari speciale, Foto: Fandel Mihai

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News