Categories: Patriotism

Procesul unui fost SPP-ist ar putea dezvălui secrete istorice despre cum a fost trădată România

Nici legea 168/2020 nu se aplică pentru toți beneficiarii ei. Proces la ÎCCJ

Credeați că doar urmașii românilor persecutați etnic în perioada 1940-1944 sunt supuși discriminării prin Legea 154/2021? Zi de zi apar alte și alte cazuri în care românii sunt  umiliți uneori chiar de justiție, de cei care ar trebui să împartă dreptatea și nu discriminarea.

LEGE nr. 168 din 7 august 2020 reglementează modalitățile de recunoaștere a meritelor personalului participant la acțiuni militare, misiuni și operații pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român prin acordarea unor drepturi și distincții, precum și crearea posibilității menținerii, încadrării sau reîncadrării în structurile din cadrul sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională din care fac sau au făcut parte a răniților, invalizilor, a celor care au dobândit alte afecțiuni fizice și/sau psihice pe timpul ori din cauza participării la acțiuni militare, misiuni și operații, precum și prin acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia și urmașilor celui decedat.

https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/228752

Și atunci de ce nu ar beneficia de această lege toți cei care fac obiectul acesteia? Deci nu doar Legea 154/2021 se aplică discriminatoriu doar pentru anumite categorii de cetățeni, avem acum și un alt exemplu de lege în acest sens.

Mâine, 18 decembrie 2023, are loc la ÎCCJ o nouă înfățișare în procesul unui rezervist militar care luptă pentru drepturile sale. Din păcate, lucrurile au luat o întorsătură urâtă și ne fac să ne punem întrebări legate de calitatea actului de justiție.

Domnului colonel (în retragere) Marian Constantin-Lâsenco, expert în anti-terorism și contra-terorism, fostul șef al pregătirii din cadrul Serviciului de Pază și Protecție, i se refuză un drept al său deși legea 168 nu face discriminări.

Buletin de Carei

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

2 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

2 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

2 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

2 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

3 săptămâni ago

Plânset

Plânge țara și străbunii  C-au îndatorat românii Și-au plecat în număr mare Depășind multe hotare.…

4 săptămâni ago