Captură foto: B1TV
Este singurul minister cu cei mai mulți miniștri din istoria națională, de la lovitura de stat din 1989-1990. Iar care au rezistat mai mulți ani, au fost tolerați datorită regimului extremist de la putere. Aceștia și-au impus proiectele politice educaționale cu de-a sila, fără opoziție din partea sindicatelor și a societății civile. Este specific unui popor docil, reeducat cum se cuvine, în timpul regimului trist de amintire. Cât despre ,,reforme”, cum le numesc ei, nu sunt altceva decât proiecte politice dirijate de noua clică a ,,ciumei albastre” instalate în Europa. Mai concret, ,,am scăpat de dracu și am dat de ta-su”.
Un ultim exemplu de ministru, este politrucul de renume european, Ligia Deca. În urmă cu trei luni, o scrisoare deschisă i-a fost adresată, dar care nu a avut pic de reacție publică din partea mass-mediei cu recunoaștere internațională. Semnatarii făceau referire și la eliminarea geografiei din aceste planuri cadru. Aceștia se întreabă cine sunt „experții” ministeriali care au decis așa ceva și dacă Ministerul Educației urmărește „transformarea viitorilor cetățeni în indivizi opaci la valorile morale și sociale, incapabili de empatie față de semeni și comportându-se ca o masă de votanți amorfă și docilă la nivel civic?”.
Din bun simț, orice europenist educat își lua jucăriile și se refugia la Bruxelles. Dar, nu, doamna continuă să ne uimească cu inteligența ei de politician, paralel cu educația românească. Ca să nu mai vorbim de fosta grevă, acolo unde nici un membru de sindicat n-a îndrăznit să-i ceară demisia, ci doar măriri de salarii că de, ce nu fac profesorii pentru bani. Se fac preș în fața elevilor din ce în ce mai recalcitranți, violenți, needucați, grație unor reforme de renume european. Măi, mișeilor, veți plăti negreșit cândva, chiar de la cei pe care îi reeducați voi acum! Și știți de unde știu? Din istorie, aia pe care voi vreți s-o ștrergeți din memoria popoarelor. Cu toate doctoratele voastre, n-ați învățat nimic din asta. Dar, vă va învăța VIAȚA, negreșit! Dacă nu voi, copiii voștri vor plăti, să fiți convinși de asta!
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo
11 iunie 1896 Procesul de presă dela 11/23 iunie al „Foii Poporului" (La Curtea de…
Dacă ai petrecut măcar câteva minute în fața raftului de cosmetice sau pe un forum…
Foto: Reconstituire făcută cu AI În istoria zbuciumată a românilor din Transilvania, anii celui de-Al…
În primele decenii ale secolului al XIX-lea, Bucureștiul începea să cunoască influențele civilizației occidentale, iar…
8 iunie 1897 - Șomcuta Mare. Dr. N. Nilvan si Vasile Dragos sunt pedepsiți cu…
4 IUNIE 1942 – PIRU. O MĂRTURIE DESPRE DEMNITATEA ROMÂNILOR ÎN VREMURI DE ÎNCERCARE Istoria…
Leave a Comment