Morala de sclavi

  Îndemnul adresat de creştinism oricărei conştiinţe, de a se detaşa de constrângeri ale mediului istoric, are parte de a fi echivalat cu o apoteoză a inculturii, cu o favorizare a naivităţii şi neştiinţei. E o viziune ce sfârşeşte prin a-i pune în seamă creştinismului exact opusul tezelor sale, învinuindu-l de a fi legitimat sclavia. Cauza primă a percepţiei acesteia eronate e lipsa unei înţelegeri a deosebirii pe care creştinismul o face între o dimensiune istorică şi una lăuntrică. O aparentă stare de degradare poate fi una în care tocmai e dovedită înălţimea, Duhul suflă unde vrea. Căci libertatea nu e decât ascultare de spirit, ale cărui exigenţe se opun, în cele mai multe cazuri, acelora ale istoriei. Nu e, însă, de imaginat aservire exterioară care, altfel decât în condiţiile în care primeşte îngăduinţă, să aibă capacitatea de a anula o dispoziţie pentru libertate lăuntrică. Starea de libertate e o realitate intimă a fiecărei conştiinţe, prezentă sau absentă indiferent de conjuncturi din afară. La Celsus şi la alţii, refuzul de a se modela după repere strict imanente îi e, totuşi, imputat religiei creştine ca infirmitate sau ca răzvrătire. Libertatea creştină arată, într-o primă instanţă, împotrivire faţă de natural. E motivul pentru care o investigare neaprofundată a preceptelor şi valorilor creştinismului poate rămâne la reprezentarea că această religie e  una a disimulării, care dă însemnătate artificialului, care privilegiază atitudini căutate. De fapt, pentru conştiinţa creştină, e vorba despre necesitatea de a-şi interioriza un sentiment al finitudinii proprii firii şi orizonturilor omeneşti naturale şi al nesfârşirii divinităţii. Nu se pune, aşadar, problema unei posturi de sclav, ci aceea de a sesiza infinitatea spiritului şi de a orienta spre ea gânduri şi trăiri. Încât, a afirma că cei dintâi creştini nu căutau să-şi atragă decât ataşamentul celor inferiori social şi cultural e cu totul fără temei. Creştinismul adresează oricui chemarea de a-şi pune cât mai mult posibil personalitatea în acord cu spiritul. E cu neputinţă a fi indicată vreo conjunctură în care creştinismul să fie arătat ca înstrăinând de ceea ce poate facilita accesul la o educaţie aleasă. Morala  creştină  nu  este, aşadar, o morală de sclavi, ci, dimpotrivă, una aristocratică. Creştinii nu sunt sclavii, ci sunt fiii liberi ai lui Dumnezeu. E o idee aducând aminte de o deosebire între platonism şi creştinism (Phaidon, 62b).

• MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.