Pe 20 mai 1919 comandamentul aliat şi Polonia cer României să ocupe Galiţia Orientală

Aflându-se în situația de a nu mai putea respinge atacurile detaşamentelor ucrainiene, comandamentul aliat şi Polonia cer României să ocupe Galiţia Orientală. Se întâmpla la 20 mai 1919, când Armata Română ajunge pentru prima dată la secole bune distanță după pierderea unui teritoriu pe care Ștefan cel Mare și Alexandru cel Bun l-au avut în stăpânire, să pună din nou piciorul în Pocuția și să controleze militar regiunea pentru câteva luni bune până când au predat ștafeta trupelor poloneze la 23 august 1919.

În perioada cuprinsă între 20 mai 1919 și 23 august 1919, ziua când Armata Română predă în mod oficial comanda militară trupelor poloneze, oraşele Colomeea, Obertîn, Sneatîn, Cuturi (Kuty), Mielnița (Mielnica), Horodenca (Korodenko), Cosău (Kosow), s-au aflat sub ocupația Armatei Române. Apariția Armatei Române a provocat câteva ciocniri violente cu iredentiștii ucraineni.

23 August 1919 – Ceremonia de predare a orașului Colomeea de sub comanda Armatei Române în sarcina armatei poloneze

Imediat după destrămarea Austro-Ungariei orașul Colomeea a fost, ca și întreaga Pocuție, timp de cîteva luni controlat de autoritățile militare române.

Fostă marcă poştală austriacă cu supratipar românesc C.M.T. (Comandamanentul Militar Teritorial) emisă în anul 1919 la Colomeea, când armata română a ocupat Pocuția

“Intervenția Armatei României în Pocuția în 1919 (cunoscută în istorie ca „Operațiunea Pocuția”) a reprezentat o acțiune a trupelor Regatului României desfășurată în intervalul 24 mai – 24 august 1919, care, a vizat împiedicarea formării unui coridor strategic între trupele Armatei Roșii și cele ale regimului Béla Kun, coridor a cărui creare a fost stipulată în proiectul de cooperare militară dintre Regimul sovietic instaurat în Ungaria și Rusia bolșevică.”

Tot la 20 mai 1919,  în vest trupele Armatei Roșii ungare au declanșat împotiva trupelor cehoslovace o ofensivă.

“Intervenția a vizat și securizarea flancurilor, atât al trupelor române din Maramureș, care, era amenințat de detașamentele ucrainene aflate în Galiția, cât și pe cel al trupelor statului polonez renăscut, aflate în ofensivă contra celor ale Republicii Populare a Ucrainei Occidentale, în disputa militară care avea ca subiect, stăpânirea Galiție”

Ocuparea Pocuției de către Armata Română pentru câteva luni de zile, readuce pe tapet în discuție problema legitimității stăpânirii acestei provincii pierdute pe vremea lui Petru Rareș, ceea ce-l face pe istoricul român Nicolae Iorga să scrie chiar în 1919 aceste rânduri:

“Moldova lui Alexandru-cel-Bun, care-și datorește poate menținerea necontenitelor gâlcevi dintre noul rege creștin și Vitold umblând după alta coroana regală, se amestecă și ea în acest lung și greu conflict, menținându-și posesiunea asupra țării Șipințului și a Pocuției, luate ca feudă de la Hedviga și de la soțul ei în același timp pe o vreme când situația în Galiția nu era pe deplin consolidată, și Moldovenii luptă contra Cavalerilor germani”

Nicolae Iorga, Scurtă istorie a slavilor răsăriteni. Rusia și Polonia. Simple linii de orientare, 1919