4 Octombrie 1940 – Ziua în care Iulian Domșa, primul primar român al Zalăului, a fost alungat din propria sa țară

4 octombrie 1940 a rămas înscrisă cu durere în istoria Sălajului și a României. În acea zi de toamnă rece, când frunzele cădeau peste dealurile Zalăului, au început expulzările în masă ale românilor din Ardealul de Nord, smuls din trupul țării prin nedreptul Dictat de la Viena. Printre miile de suflete izgoniți de pe pământul strămoșesc s-a aflat și Iulian Andrei Domșa, un om care nu a fost doar fiu al neamului sălăjean, ci și un pilon al demnității românești.

Născut la 20 martie 1877, în satul Miluani, județul Sălaj, Iulian Domșa și-a slujit patria cu o dăruire exemplară. După ce a absolvit Facultatea de Drept din Cluj, a devenit jurist, primar, pretor, prefect și senator, dar mai presus de toate, a fost primul primar român al Zalăului, după Marea Unire din 1918. În acele vremuri de început, când administrația românească se năștea din ruinele Imperiului Austro-Ungar, Domșa a fost printre cei care au clădit ordinea, legea și încrederea într-un stat nou, românesc și liber.

În toamna anului 1918, când imperiul s-a prăbușit, el a fost printre cei care au militat pentru formarea Gărzilor Naționale Românești, apărători ai siguranței și demnității românilor din Transilvania. A participat ca delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, acolo unde s-a hotărât, pentru veșnicie, unirea Ardealului cu Țara Mamă.

Dar soarta, uneori, nu are milă nici față de cei care și-au pus viața în slujba patriei. În urma Dictatului de la Viena, când nordul Transilvaniei a fost cedat, Domșa, simbol al administrației românești din Zalău, a fost alungat din propria casă, din orașul pe care îl slujise cu credință. Pe 4 octombrie 1940, a plecat în refugiu, stabilindu-se la Orăștie. În spatele său rămânea un oraș sub ocupație, iar în suflet, o rană adâncă, rana unui patriot nevoit să-și părăsească pământul natal.

Dar chiar și în pribegie, Iulian Domșa nu a încetat să lupte. A continuat să creadă în România Mare, să spere la reîntregire și să sprijine cauza neamului său. După război, în ciuda vremurilor grele și a regimului comunist care încerca să rescrie istoria, el a rămas o voce a conștiinței sălăjene. Nu a permis ca județul Sălaj să fie șters de pe hartă, o dovadă a hotărârii sale neclintite de a apăra identitatea locului din care provenea.

S-a stins la 15 februarie 1978, la venerabila vârstă de 100 de ani, la București. A trăit un secol de luptă și credință, iar amintirea lui rămâne un far pentru toți cei care iubesc această țară.

Astăzi, când pomenim ziua de 4 octombrie, nu ne amintim doar de o expulzare, ci de o pildă de demnitate. Iulian Domșa a fost izgonit din Zalău, dar spiritul său a rămas acolo, în pietrele clădirilor, în munții ce străjuiesc orașul, în inimile celor care nu uită.

România are nevoie, și azi, de oameni ca el: demni, curajoși, drepți.
Pentru că adevărata expulzare nu este aceea dintr-un loc, ci aceea din propria conștiință, iar Iulian Domșa nu și-a pierdut niciodată conștiința românească.

Cinste lui Iulian Domșa, primul primar român al Zalăului, apărător al Sălajului și fiu credincios al neamului românesc!