La 23 mai 1948, Insula Șerpilor din Marea Neagră a fost cedată Uniunii Sovietice pe baza unui proces verbal de predare-primire a Insulei.
În Procesul de la Curtea Internaţională de Justiţie pentru delimitarea spaţiilor maritime în Marea Neagră este redat contextul în care România a ajuns să piardă acest teritoriu fără să se tragă nici măcar un glonț:
“(…) contextul în care fosta Uniune Sovietică a obţinut în mod ilicit Insula Şerpilor în 1948. Când România şi-a dobândit independenţa, Tratatul de la Berlin din 1878 a confirmat Insula Şerpilor ca teritoriu suveran al României, calitate pe care a păstrat-o timp de 70 ani, până în 1948. De la această dată când a fost ocupată de Uniunea Sovietică pentru aproape 43 de ani (fiind transformată în avanpost militar sub controlul direct al autorităţilor militare de la Moscova, până la independenţa Ucrainei. 24. Transferul Insulei Şerpilor către Uniunea Sovietică în 1948 s-a produs în mod contrar dispoziţiilor Tratatului de Pace din 1947 încheiat între Puterile Aliate şi Asociate şi România, precum şi contrar dreptului internaţional în vigoare la acel moment”
Procesul de la Curtea Internaţională de Justiţie pentru delimitarea spaţiilor maritime în Marea Neagră
“La data de 23 mai 1948, reprezentanții ministerelor de externe din cele două țări (Nikolai P. Șutov, prim-secretar al ambasadei sovietice din București și Eduard Mezincescu, ministru plenipotențiar) au semnat chiar pe insula Șerpilor un proces-verbal de predare a insulei. În acel document se afirmă, deși insula nu aparținuse niciodată Uniunii Sovietice, că „Insula Șerpilor a fost înapoiată U.R.S.S. de către R.P. România și încadrată în teritoriul U.R.S.S.”.
Aceste documente au fost păstrate mult timp secrete astfel că în martie 1949, căpitanul Constantin Copaciu, membru al comisiei de delimitare a frontierelor, a fost arestat pentru că nu recunoștea URSS-lui Insula Șerpilor și nici celelalte 5 insule de pe brațul Chilia.”