4 Iunie 1920 – Cum au trăit ungurii vestea semnării tratatului de la Trianon

Deși am ajuns de multe ori la dispute interminabile pe teme istorice cu maghiarii din România, printre ei am reușit totuși să ne facem și prieteni. Cădem de acord asupra multor lucruri, găsim destul de multe puncte comune, mai puțin pe subiecte istorice. Școala lor le-a creat o perspectivă asupra istoriei cu totul și cu totul diferită față de toți vecinii lor.

Cu toate astea, o prietenă maghiară ne traduce din când în când anumite materiale pentru a înțelege mai bine cum și-au scris ungurii istoria și de ce este atâta obsesie la ei legată de Trianon. Hai să vedem dintr-un material trimis de ea cum au trăit ungurii vestea semnării tratatului de la Trianon (n.r. traducerea este aproximativă, în unele locuri a fost nevoie să mai intervenim pe text pentru a avea cât de cât o logică):

“S-a semnat odiosul tratat de la Trianon care ne ciunțea sfânta noastră țară. Știrile fatale de la Paris au venit după unul sau două minute după ora zece, iar apoi clopotele au sunat, întâi în Pesta, apoi în timp ce vestea s-a răspândit ca un fulger rapid, una după alta în toată țara. Ungurii și-au îngropat trecutul și viitorul prin sunetul unui clopot timp de două ore.

Budapesta s-a îmbrăcat în negru în câteva minute. În câteva minute, steaguri negre de doliu fluturau peste tot, draperii negre pretutindeni pe la ferestre. Străzile erau pline de haine negre de doliu. Oameni, femei, bărbați și copii au umblat pe străzi cu lacrimi curgând pe fețele lor, adesea plângând zgomotos. Oamenii și-au scuturat pumnii blestemând înspre cer. La colţul Octogonului, un soldat mutilat de război şi-a smuls cămaşa şi, arătându-şi braţul tăiat la cot, a strigat frenetic: — Deci, pentru asta?

Pe străzi, oameni care nu s-au văzut niciodată, străini pentru cei de lângă ei, cădeau unii în brațele celorlalți, în vreme ce pe băncile piețelor unii îi mângâiau pe cei care plângeau în jurul lor, iar în sunetul constant și neîntrerupt al clopotelor, mii de țipete de durere și disperare s-au lovit de nouă știre: „Ediție extraordinară”. Ziarele erau în doliu, toată lumea citea cu lăcomie ce știa, furia neputincioasă se aprindea în toată lumea, grupuri de oameni citesc articole editoriale cu voce tare… au început să cânte imnul național în Piața Muzeului… și clopotele au sunat, au sunat, la nesfârșit, aproape insuportabil. Bisericile s-au umplut repede de oameni care plângeau, pentru că în adâncul disperării încercam cu toții să ne agățăm de Dumnezeu, preoții se urcau la amvon să încerce imposibilul, să mângâie acolo unde nu era mângâiere.

Același tablou dramatic era și în țară. Sună clopote, doliu și disperare peste tot. În afară de câteva lupte cu pumni și bătăi minore, nu au fost tulburări pe străzi, toate localurile care vindeau băuturi fiind închise și luate toate măsurile de siguranță publică. Doar clopotele au sunat de la ora 10 peste tot, în fiecare oraș și în fiecare sat, timp de două ore.

Mii de oameni își plângeau durerea în sunetele clopotelor peste tot. A fost ziua răstignirii Ungariei Mari, vineri, 4 iunie 1920.”

În fiecare an, pe rețelele de socializare printre maghiari circulă astfel de texte, adâncind și mai mult încrâncenarea și înverșunarea iredentismului maghiar. Ungurii fac din Trianon o mare dramă, fără a lua măcar în calcul faptul că Ungaria nu era o țară cu o suzeranitate reală față de teritoriile nemaghiare încorporate samavolnic de austrieci în imperiul lor, de faptul că Ungaria era o a cincea roată la căruță a imperiului austriac, și cel mai important, de părerea națiunilor aflate în acest lagăr al popoarelor creat de habsburgi, iar mai apoi de imperiul dualist.

Niciodată când vorbesc de Trianon, ungurii nu iau în calcul cât de mult urau imperiul austriac și mai apoi austro-ungar, popoarele pe care ungurii se chinuiau foarte agresiv să le maghiarizeze, să le deznaționalizeze. Nu iau în calcul câtă suferință au adus acestor popoare subjugate de austrieci și lăsate la mila unei Ungarii demente, care a abuzat în ultimul hal de poziția sa de vătaf în cadrul imperiului austriac.