Primul document păstrat de la Mircea cel Bătrân este din 27 iunie 1387, şi în el este vorba de „sfântrăposatul fratele domniei mele, Io Dan voievod”.
Într-un hrisov din 27 iunie 1387 emis de Mircea cel Bătrân, se prevedea ca viețuitorii din mănăstirile Vodița și Tismana „să fie de sine stătători și, după moartea cârmuitorului lor, să nu le pună pe nimeni cârmuitor, nici eu însumi, Mircea voievod, nici altul dintre cei de după mine, ci numai ei înșiși să aleagă pe cine vor binevoi, nici să strice orânduiala și datina lui Nicodim și porunca mea”.
Printr-un printr-un hrisov dat la 27 iunie 1387, Mircea întăreşte vechile posesiuni pe care Mănăstirea Tismana le avea de la Radu I și de la Dan I și în plus îi dăruiește un număr de 17 sate. Tot la 27 iunie 1387, cele 40 de “sălașe de țigani” ale Mănăstirii Tismana sunt confirmate e către Mircea cel Bătrân.
Mircea cel Mare confirmă toate privilegiile anterioare ale mănăstirii Tismana, pe al lui Vladislav, unchiul său (pentru Vodiţa), a lui Radu, tatăl său, al lui Dan, fratele său, precum şi moştenirea lăsată de Dimitrie Dăbăcescu, patru părţi din Dăbăceşti. Pe lângă acestea domnul mai adaugă şi de la el satul Jarcovăţ, seliştea Stăncişoara, unde a fost odinioară satul Bresnița, satele Văronice, Prilepeţ, Petroviţa si Vârliţa. Confirmă de asemenea şi rănduiala lui Nicodim ca egumenul la Tismana şi Vodiţa să fie ales de călugări, fără amestecul nimănui, nici măcar a domnului.
“Pentru că eu cel întru Hristos Dumnezeu binecredincios, Io Mircea voevod, din mila lui Dumnezeu domn a toată Ungro-vlahia, la începutul domniei mele dăruite de Dumnezeu am aflat în ţara domniei mele la locul numit Tismana o mănăstire, pe care sfânt răposatul părintele domniei mele, Io Radul voevod, a ridicat-o din temelie şi sfânt răposatul fratele domniei mele, Io Dan voevod, a întărit-o cu multe lucruri. Deci a binevoit domnia mea să le fiu urmaş, precum în domnie, aşa şi în aceasta, aşa dar să înnoiesc pomana părintelui meu şi a fratelui pentru viaţa şi mântuirea domniei mele, acest hram al preacuratei stăpâne, Născătoare de Dumnezeu şi pururea fecioară Maria să-l întăresc cu toate darurile şi veniturile şi cele nedesăvârşite să le împlinesc şi nu numai aceasta, dar şi câte s-au dăruit mănăstirii sub tatăl meu şi sub fratele meu , pe toate să le întăresc şi să le confirm pentru slava Dumnezeului meu, spre lauda şi cinstea Preaslăvitei mele stăpâne şi prea sfintei Născătoare de Dumnezeu ca s-o aflu pe ea întăritoare şi ajutătoare în viaţa domniei mele, iar în cumplita zi a judecăţi , mijlocitoare pentru viaţa veşnică. Mai întâi întăresc cele adause de sfânt răposatul părintele domniei mele, lo Radul voevod, satul Vadul-Cumanilor cu jumătate din Toporna şi balta Bistreţ dela Topolniţa până la Gârla-Repede, mai sus de Căvaciţe, cu satul numit Hârsomuniţi şi Tismana, pe amândouă părţile, cât a fost Ligăcească şi Ruşească şi grâul din judeţul Jaleşului, 400 de găleţi pe fiecare an. Şi cine va fi găletar, să nu mai întrebe pe domnia mea despre aceasta, ci să-l trimită îndată la mănăstire. (…)”
Mircea cel Bătrân
