n val imens de atacuri a năvălit peste camaradul meu de luptă națională, după ce acesta și-a exprimat poziția fața de războiul de la granițele noastre. Au fost sute de comentarii pe toate canalele împotriva lui, a fost jignit, dat de pământ, făcut în toate felurile, pus la zid, legat de stâlpul infamiei! Marea lui “vină” a fost că s-a poziționat împotriva Rusiei! Nu a mai contat absolut nimic, nu au contat 15 ani de zile de luptă națională, sutele de tabere de muncă în care Dan împreună cu frații și surorile lui, cu mâinile sângerânde la propriu de muncă au ridicat case oamenilor nevoiași, au zidit biserici, au ajutat mănăstiri…și nu un an, doi, ci 15 ani și nu ocazional, ci în fiecare săptămînă. Nu a contat faptul că Dan împreună cu Frăția au fost umăr la umăr cu românii din Covasna și Harghita în cele mai grele momente, nu a contat că a fost prezent cu toată trupa la mitingurile din plandemie si nici că i-a fost frânt spatele la Băile Tușnad în fața lui Viktor Orban! Nu, nu a contat nimic din toate acestea, ci a contat că are are “păcatul” corectitudinii politice “suveraniste” de a fi împotriva Rusiei, că doar Rusia și tov. Putin, au fost de partea românilor prin fapte, nu Dan Grăjdeanu cu Frăția Ortodoxă. Rusia și Putin au ridicat biserici in România, au educat copii, tineri în duhul neamului românesc, au făcut jertfă pentru mănăstiri, nevoiași și orfani, nu Dan Grăjdeanu! El este inamicul și în el trebuie să dăm cu pietre, pe el trebuie să-l băgăm la pușcărie, lui trebuie să-i frângem oasele, pe el trebuie să-l batjocorim și să susținem cu elan Rusia, care de sute de ani a ucis români, a rusificat români, care a eliminat fizic, prin instaurarea comunismul, elita națională, care a dat comanda pentru Fântâna Albă, Bălți, unde au murit zeci de mii de prizonieri români, Pitești, Aiud, Gherla, Jilava, acolo unde s-au săvârșit Sfinții închisorilor. Desigur, sunt voci care spală Rusia de orice păcat, că nu au fost rușii, ei fiind doar niște porumbei albi care stăteau pe margine și nu aveau niciun rol în imperiul lor, de la cel țarist, până la cel sovietic si cel actual, care se declară succesorul de drept al celui sovietic! Dar..doar alții au făcut, nu rușii. Nu rușii au Armata a 14-a în coasta Basarabiei, nu de acum, ci de zeci de ani, ci extratereștrii, nu rușii au ucis din nou români în războiul ruso- român din 1992 și nu rușii i-au ținut la procesul bolșevic pe eroii din Grupul Ilașcu în cuști cu gratii, condamandu-i la ani grei de temniță, ci altcineva! Totul s-a desfășurat fără ca măcar Moscova să știe, n-a avut niciun rol și întotdeauna a fost exclusiv altcineva!
Revenind în actualitate, este în interesul României ca spre est să avem în loc de un vecin care nu ne este prieten, anume Ucraina, încă un vecin, inamic istoric, anume Rusia??? Adică e mai bine cu unul singur sau cu doi? Întreabare retorică si pragmatică în același timp. Credeți că Rusia dacă iese învingătoare netă în războiul din Ucraina se va opri cuminte acolo, sau se va duce din nou și din nou peste Basarabia așa cum a mai făcut-o de atâtea ori? Încă odată, întrebarea retorică desigur, pentru că Putin a declarat foarte clar că cea mai mare greșeală a istoriei a fost dispariția Uniunii Sovietice. Este în regulă ca Rusia să ocupe Basarabia? Unii spun că da, că acolo e Maia Sandu! Păi si in 1992 era tot Maia Sandu si în 1940 si la 1812, 1878, Rusia a ocupat Basarabia tot pe motiv de Maia Sandu? Pe același principiu Rusia ar putea să ocupe și România, că aici sunt Ciuca, Ciolacu și Iohannis! Să-i primim cu flori pe ruși! Nu, în România, inclusiv în Basarabia, nu sunt Maia Sandu, Ciuca, Iohannis, Ciolacu etc, sunt oasele străbunicilor noștri, mormintele lor, toți eroii noștri, toată jerfa lor, aici sunt casele noastre, este pământul nostru. Nu guvernanții trecători, nu ei înseamnă România, ci Moștenirea Națională, nu conducerea politică înseamnă România, ci bisericile și mănăstirile la care a muncit și Dan Grăjdeanu!
Revenind la inamici, credeți că întâmplător Ungaria prin Viktor Orban este aliatul principal al Rusiei in Europa? Acesta are interesul direct pentru a se produce precedentul ca o țară să anexeze teritorii din alt stat, întreaga politică externă a lui Orban, foarte bine clădită, subordonandu-se ca punct final, obiectivului de anexare a unei părți cât mai mari din Transilvania la Ungaria. În prima faza autonomie, faza doi, anexare. Printre altele, mai e un obstacol în acest sens, anume că și Ungaria și România fac parte din NATO. Îi văd pe unii că militează pentru ieșirea României din NATO, dacă s-ar întâmpla acest lucru, Viktor Orban cred că le-ar acorda acestora cea mai mare decorație a statului maghiar.
Chestiunea cu Ucraina și NATO nu tine de sentimente, de cât de bună e Ucraina, cât de ascuțite sunt tocurile lui Zelenski sau de cât de bună este Alianța Nord-Atlantică, ci tine pur și simplu de strategie. Problema este că ajutorul dat Ucrainei se face fără niciun fel de negociere și că rolul nostru în NATO se desfășoară la fel, fără niciun fel de negociere, din poziția capului plecat. Aici este greșeala. În mod teoretic, datorită poziției noastre strategice, în urma acestui razboi de la graniță, am fi avut enorm de câștigat atât economic cat si geopolitic, dar nu ai cu cine.
Încă două chestiuni apropo de Ungaria și războiul din Ucraina. Unii spun că Rusia este îndreptățită să ocupe Ucraina pentru că Ucraina e stat artificial, făcut recent și că teritorille Ucrainei apartin de fapt Rusie. Vă readuc aminte că exact la fel spune și politica revizionistă maghiară in ceea ce ne privește: România este stat artificială, creat doar în urmă cu o sută și ceva de ani, prin “anexarea” unui teritoriu istoric maghiar, anume Transilvania. Veți mai spune că dacă noi vrem reunirea cu Basarabia, atunci și Ungaria poate cere anexarea Transilvaniei. Fals. Dincolo de argumentele istorice este fals pentru că Basarabia este stat de sine stătător, Republica Moldova, pe când Transilvania este parte din alt stat, anume România. Două state distincte pot decide unirea fără să încalce normele internaționale, pe modelul celor două Germanii din anii 90. Cu totul și cu totul altceva este ca un stat să anexeze teritorii din alt stat, e mult mai complicat. Acum, Ucraina are in componență teritorii românești, date Ucrainei chiar de Rusia! Desigur, ne dorim ca acestea să revină la Țara Mamă și politica externa a României trebuie să acționeze în acest sens, la fel ca în cazul și altor teritorii, de exemplu cele care sunt ocupate de sârbi sau bulgari…de acestea nu vorbește mai nimeni și nici de drepturile românilor de acolo, grav încălcate, la fel ca în Ucraina. Dar, până una alta, cel mai “simplu” ar fi reunirea cu Basarabia, stat de sine stătător, cu principal inamic Rusia. Adică de ce vrem să “rezolvam” mai întâi algoritimi, în loc de tabla înmulțirii?
Încheiere: războiul din Cecenia a durat cam 20 de ani…de fapt au fost două, după 1990, cam atât le-a luat rușilor să cucerească Cecenia. Au ucis zeci de mii de oameni. După război, până în zilele noastre există un batalion, grupare paramilitara cecenă care indiferent cu cine poartă Rusia un război în lume, gruparea respectivă se duce și luptă împotriva Rusiei. De ce face asta? Pentru că acel batalion este format din urmașii celor care au fost uciși de ruși in cele 2 războaie ruso-cecene. Sunt oameni care nu uită sângele părinților, fraților lor. Ăștia sunt cecenii care nu au trădat.
Eu nu spun în niciun caz ca românii să se ducă să lupte în Ucraina, să nu fiu înțeles greșit, noi nu suntem ceceni, dar de aici și până a condamna si pune la zid un om care se poziționează împotriva Rusiei…e mare diferență, iar această diferență se cheamă inconștiență, putină cunoaștere sau chiar trădare, așa cum la fel se cheamă, să crezi că Rusia te “salvează” de noua ordine mondială în condițiile în care și Rusia e Davos și în Rusia la fel ca în Ungaria de altfel, a fost vaxx obligatorie pentru diferite categorii sociale, iar sistemul de recunoaștere facială și control asupra populației se ia la întrecere cu China pentru locul 1 mondial. Vedem de fapt în fiecare an ce înțelege Rusia prin “salvare” atunci când trupele defilează de Ziua Victorie în fața lui Vladimir Putin cu Steagul Roșu cu secera și ciocanul și cum tov. suprem se închină și acum în fața mumiei lui Lenin din mausoleu, mumie pe care Putin a comparat-o cu sfintele moaște, asta pentru a vă da seama cum înțelege Putin ortodoxia! Veți spune că e normal să sărbătorească Ziua Victoriei pentru că celebrează victoria din Al Doilea Război Mondial! Să zicem…dar de cultul lui Vladimir Lenin făcut de Putin cum rămâne, că ăsta mumificatu, a murit înainte de război! Poți să te închini și la icoana și la mumia dracului gol pe pământ, Vladimir Lenin? Asta e “ortodoxia” lui Putin și ideologia “salvării”…e ca și cum i-ai aștepta pe marxisti să te scape de neomarxisti: comedie neagră!
Eu unul nu-i aștept pe alți străini să mă salveze, ci îmi găsesc resursele de rezistență în propriul meu popor.
Sunt naționalist român și sunt alături de alt naționalist român, Dan Ciprian Grăjdeanu și chiar de ar fi să rămânem noi doi singuri, deși nu este așa, vom merge împreună cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!
- MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează