Cum a câștigat Ceaușescu acces la bogățiile Asiei și Africii

Deși România Socialistă era o țară comunistă, Ceaușescu a realizat în cateva decenii un precedent pe care numai țările coloniale îl mai reușiseră în țările din lumea a treia: a câștigat accesul la bogățiile unor țări din Asia și din Africa. Spre deosebire de marile puteri ale lumii, țările coloniale care au ajuns să jefuiască Africa și Asia prin forță brută, România lui Ceaușescu a reușit să câștige accesul la bogățiile acestor țări din lumea a treia prin metode diplomatice, prin schimburi economice și export de tehnologie.

Beneficiind de una dintre cele mai vaste și bine puse la punct rețele de spionaj, România primea informații aproape în timp real despre dificultățile sau atmosfera politică, economică și socială ale unor țări care erau în pragul colapsului. Ceaușescu le întindea o mână de ajutor unor țări din lumea a treia aflate în pragul falimentului, iar răsplata era aleasă prin intermediul spionilor care cunoșteau în detaliu ce putea oferi țara respectivă în schimbul acelui ajutor nesperat: mine de diamante, de aur, de cupru, de metale rare, câmpuri petroliere, etc.

În timp, pe parcurs ce România devenea o țară puternic industrializată, Ceaușescu a mărit miza și a început să exporte tehnologie, utilaje și infrastructură industrială, utilaje petroliere, utilaje pentru nimerit, utilaje agricole, arme și muniții, culminând în ultimele decenii chiar cu trimiterea de arhitecți și ingineri.

Clădirea Parlamentului Sudanului din Khartoum este construită de către inginerii și arhitecții trimiși de Ceaușescu. De asemenea, tot în Sudan românii au construit drumuri, fabrici și clădiri rezidențiale. Astfel îndatora Ceaușescu țările din lumea a treia, negociind apoi acorduri foarte avantajoase pentru statul român.

În linii mari, abordarea lui Ceaușescu era una neocolonială, doar că accesul la bogățiile acestor țări nu se câștiga prin forță așa cum au făcut marile puteri ale lumii, ci prin ajutor economic și oferirea de tehnologie. Așa s-a ajuns ca România să dețină în Africa mine de diamant, exploatări petroliere, mine de cupru și de alte resurse naturale. Mare parte din acestea au fost preluate după 1989 de “băieții deștepți” cu afiliere mai mult sau mai puțin securistică, România pierzând miliarde de euro pe Apa Sâmbetei.

Modelul implementat de Ceaușescu în Africa a fost preluat de China, o țară cu o foame imensă de resurse, care a pus mâna între timp pe foarte multe dintre resursele bogate ale țărilor africane.

Pentru România a fost perioadă de aur în care toate investitițiile acelea în țările din lumea a treia ar fi putut să aducă pe viitor pentru poporul român o bunăstare pentru secole întregi, comparabilă cu cea a cetățenilor din statele occidentale, foste state coloniale. Atuul cel mai important al României în acele vremuri îl reprezenta o vastă rețea globală de spionaj, care aducea cele mai valoroase și importante informații cu privirea la starea unor națuni din lumea a treia. De tot efortul acela însă și-au bătut joc autorii loviturii de stat din decembrie 1989…