Carei

Răspunsul Jandarmeriei Române după ce jandarmii au cântat imnul Ungariei la Carei

Ca răspuns la solicitarea dumneavoastră, formulată în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, înregistrată  la sediul instituției noastre cu nr. 248.971 din 01.08.2024, vă comunicăm următoarele:

În data de 27 iulie, Muzica Reprezentativă a Jandarmeriei Române a participat la Festivalul Internațional al Vinului, organizat în Parcul Dendrologic al Castelului Karolyi din Carei. Participarea la eveniment a Fanfarei Jandarmeriei Române a venit ca urmare a invitației transmise de domnul Bikfalvi Zsolt, director general al Fundației Centrului de Promovare a Turismului Cultural „Grof Karolyi”, organizatorul evenimentului.

În cadrul acestui eveniment, Muzica Reprezentativă a Jandarmeriei Române a interpretat Imnul Ungariei, iar Fanfara organizației Rapid Response and Special Police Service din Ungaria a interpretat Imnul României. După acest moment, ținând cont de faptul că în acest an Președinția Consiliului UE este deținută de Ungaria, cele două formații de Fanfară au susținut un concert comun, interpretând Imnul Europei.

Invitația autorităților ungare, dar și prezența Fanfarei Jandarmeriei Române arată deschiderea și colaborarea între țările vecine în promovarea valorilor europene comune.

Menționăm faptul că Jandarmeria Română colaborează în mod constant cu omologii ungari, participând împreună la exerciții internaționale, cooperând, alături de alte state, pentru îmbunătățirea mecanismelor operaționale necesare și pentru coordonarea efortului interinstituțional necesare asigurării unui răspuns oportun și eficient.

Astfel, menționăm că aceasta nu este prima colaborare pe care Jandarmeria Română o are cu statul ungar. Această acțiune, ca și cele trecute, reflectă deschiderea către cooperare și respect reciproc între state, indiferent de etnie sau origine, reafirmând astfel valorile de unitate care stau la baza comunității europene.

Vă asigurăm în continuare de toată disponibilitatea în ceea ce priveşte oferirea informațiilor de interes public privind activitatea instituției noastre, cu respectarea prevederilor legale.

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Călători între cer și înapoi

Frumoși călătoriîntre stele și ploivom fi.Neluați în seamă ca frunza de toamnă.Frumoși călători între cer…

2 zile ago

Partidul Glasul Neamului sărbătorește Ziua Națională a României la Galați, în fața Monumentului Eroilor (1916-1918)

În ziua sfântă de 1 Decembrie, când întreaga suflare românească își îndreaptă gândul către împlinirea…

2 zile ago

Comunicat. În legătură cu distrugerea troiței de la Tâncăbești

de Florin Dobrescu Mă numesc Florin Dobrescu și anunț public faptul că, în dimineața zilei…

4 zile ago

Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în Dobrogea

Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în…

5 zile ago

27 Noiembrie 1919 – Organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad, ce are denumirea de IME (Iredentista Magyar Egyesulet)

La 27 Noiembrie 1919 organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad,…

5 zile ago

Un an de represiune (2). TÂNCĂBEȘTI. O tradiție memorială inofensivă de 30 de ani. Documente inedite din ultimele 3 decenii

NOTA AUTORULUI: Imaginile au caracter strict documentar și istoric. Scopul publicării lor și a acestui…

6 zile ago