Întrebări rostite în taină

Citeam azi cum un sms de promovare a unei companii aeriene a fost decisiv în momentul când o mămică decidea viața sau moartea pruncului său din pântece. Unele minuni se întâmplă via sms! Mă încântă gingășia lui Dumnezeu (sau a sfinților – a Maicii Domnului, în cazul nostru) în încercarea Sa de a înclina balanța în valoarea vieții și a iubirii, lăsând totuși libertate deplină omului spre a decide ce cale va urma.

Stau însă și mă întreb, ca fiu, ca tătic, ca soț, ca prieten, ca om dedicat valorilor de apărare a vieții de la concepție:

Ce aș face dacă aș afla că unii frați nenăscuți ai mei mă așteaptă în ceruri? Aș plânge decizia mamei și m-aș ruga s-o ierte Dumnezeu!

Ce aș gândi dacă aș afla că fiica mea a ales moartea pruncului său? Lacrimi nenăscute aș avea în suflet pentru pierderea nepoțelului meu, pentru eșecul meu ca părinte în a transmite copiilor mei faptul că viața merită prețuită și ocrotită, indiferent de context, de pretexte, de vremuri, de situația financiară, de cât de mari par valurile  ce vor să ne răstoarne corabia de pe marea vieții. Cel ce a potolit prin cuvânt furtuna nu ne va părăsiși ne va fi reazem în creșterea copilului, de vom alege viața, neplecând urechea spre vocea ucigașului și tatălui minciunii.

Ce aș face dacă aș afla că soția a ales să avorteze un copil al nostru fără știrea mea? Doamne, iartă-mă, că familia mea a ales moartea, în loc să-și pună nădejdea în Tine! Doamne, sporește-ne iubirea, încât să nu mai repetăm gestul ucigaș și să plângem toată viața cu lacrimi curate faptul că am făcut din pântece mormântul unuia din copiii noștri!

Unde am fost eu oare când prietena mea a ales moartea copilului ei? De mi-a cerut sfatul, am știut să o consiliez cu blândețe și dragoste încât să păstreze copilul sau m-am făcut părtaș gândului ei lacom de sânge de prunc nenăscut? Puteam să o ajut să ducă sarcina la bun sfârșit și să dea copilul spre adopție, dacă nu l-ar fi putut iubi defel. Mă îndoiesc că s-ar ajunge aici, căci, odată născuți, mamele renunță mult mai greu la pruncii lor. Bătălia cea mare pentru viață sau moarte are loc în cele 9 luni de sarcină, când nu poți vedea copilul, nu îl poți îmbrățișa, nu te poate privi cu ochii săi inocenți, încât să mori de dragul lui,  atât la figurat, cât și la propriu. Femeile  și partenerii lor de viață care aleg avortul nu de reproșuri au nevoie, ci de compătimire, de iubirea noastră, de consiliere psihologică (pentru vindecarea traumelor sindromului post-avort), dar mai ales de Dumnezeu, de ajutor spiritual prin Biserică și slujitorii ei.

Dacă vreodată aș avea ocazia să sfătuiesc o necunoscută să aleagă viața pentru cel/cea din burtică, aș face-o sau mi-ar lipsi curajul? O altă asemenea oportunitate poate nu se va mai ivi niciodată în viața mea. Femeie dragă sufletului meu, nu ucide viața din pântece! Nu-ți poți clădi viitorul sau fericirea pe mormântul copilului tău.

Dacă aș discuta cu un medic ginecolog avorționist, l-aș lăsa în rătăcirea sa sau i-aș spune că banii pătați de sângele sutelor/miilor de copii uciși îi vor cumpăra doar osânda veșnică? Îndreptarea e posibilă. Unde omul voiește, Dumnezeu ajută.

La vot, aș alege un partid pentru viață (de la concepție) sau unul tăgăduitor al ei? Neutralitate nu există în privința dreptului primordial la viață al fiecărei ființe umane. Cei ce tac pe această temă sunt, de fapt, tot promotori ai culturii morții, în loc să susțină o cultură a vieții în societatea din care fac parte sau pe care o conduc din punct de vedere politic. Viață sau moarte, o a treia cale nu există!

Astfel de întrebări rostite în taina sufletului nostru pot apărea pe parcursul unei vieți. Vom ști oare să dăm răspuns bun? Vom avea în suflet iubirea biblică mai tare ca moartea sau vom cădea pradă acesteia din urmă, ca simbol al societății post-moderne actuale?

Radu Buțu