Începând cu data de 5 septembrie 1940 și până pe 30 septembrie 1940, Cluj-Napoca a fost scena unor atrocități și terori de neînchipuit pentru secolul XX. În Masacrul de la Cluj Napoca, bande înarmate de extremişti unguri patrulează oraşul, jignesc, agresează şi ucid români întâlniţi pe străzi. Au fost omorâţi 21 de români de către civilii unguri.
În urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, Armata Română trebuia să părăsească teritoriul Transilvaniei cedat Ungariei până cel târziu pe ziua de 13 septembrie 1940, la miezul nopții. Armata ungară și chiar și civilii maghiari sau trupe paramilitare, nici nu au mai avut răbdare ca Armata Română să părăsească împreună cu administrația româneacă Ardealul de Nord ocupat, ci s-au pus pe crime și alte atrocități îndreptate împotriva românilor.
Astfel, se întâmplă o serie de masacre și de violențe barbarice la adresa românilor:
- 3 Septembrie 1940, Cluj Napoca: Ungurul Geister Josif l-a împuşcat cu un foc de revolver pe elevul român Alexandru Maier
- La 8 septembrie 1940 avea loc Masacrul de la Nușfalău: o echipă de militari unguri a ucis 11 români din comuna Almaşu Mare, jud. Bihor
- La 11 septembrie 1940 a avut loc Masacrul de la Sânmihaiu Almaşului. 10 ţărani români au fost ucişi de armata maghiară fără vreo explicaţie
- 12 septembrie 1940: La Baia Mare au fost spânzurați 14 români, iar canonicul Breban a fost arestat
- În noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940 avea loc masacrul de la Ip, din județul Sălaj
- 16 septembrie 1941: în Cluj autoritățile ungurești au cumpărat masiv costume românești, cu scopul de a le folosi în diversiuni de dezinformare și de falsificare a stării de spirit a românilor
- 18 Septembrie 1940: A fost arestat Gheorghe Boc, dus apoi la şcoală şi schingiut până la moarte de soldaţii unguri
Referindu-se la dictatul de la Viena, ziaristul maghiar Ferenczy Gyorgy (refugiat din Cluj, ulterior intrarii trupelor ungare in Ardeal, descendent al unei vechi familii secuio-maghiara) spunea, in lucrarea sa “Golgota in Transilvania”, aparuta in primavara anului 1941, ca acesta a fost “considerat de cei interesati ca un mare sacrificiu al Romaniei, care a fost absolut necesar in vederea mentinerii echilibrului, armoniei si pacii in bazinul Dunarii”, fiind in fapt o “nedreptate strigatoare la cer, pe placul a 968371 secui si unguri, prin care 1304898 romani, respectiv 1635218 de cetateni romani de nationalitate nemaghiara au ajuns sub stapanire ungara, situatie care nu concorda deloc cu principiile etnice”.
“…Vin refugiati romani. Vin cu sutele, cu miile pe drumul pribegiei, sa-si caute un camin nou, parasind pamantul stramosilor, vetrele fericite, agoniseala unei vieti intregi, ca undeva, departe de pamantul natal, sa inceapa o viata noua…In teritoriile ocupate, oamenii sunt arestati cu sutele, sunt loviti, batuti, torturati…”(Ferenczy Gyorgy, “Golgota in Transilvania”, 1941)