Peste tot pe unde stăpâneau ungurii, românii ardeleni erau lipsiți de cele mai elementare drepturi. Pe lângă faptul că au fost deposedați abuziv de pământuri, păduri și au fost scoși din casele lor, din vetrele lor, românilor li se interzicea să-și construiască biserici durabile din piatră, li se interziceau cărțile și orice scrieri în limba română, li se interzicea accederea la funcții în administrație, precum și simbolurile identitare românești precum tricolorul românesc.
Începând cu a doua jumătate a secolului XIX și începutul secolului XX românii ardeleni curajoşi sfidau interdicţiile privind simbolurile noastre naţionale: „Tricolorul” şi „Deşteaptă-te, române!”. Însă plăteau foarte scump pentru asta. Dacă erau norocoși și scăpau cu viața, îi aștepta închisoarea, cele mai infame închisori în care ajungeau cu predilecție românii fiind Gherla, Seghedin sau Vac (Vaț), sau niște amenzi pecuniare usturătoare, adesea prohibitive, pe care românii le plăteau cu greu.
Sânnicolau Mare pe harta Iosefină a Banatului
La 12 octombrie 1903, în localitatea Sânnicolaul Mare din Torontal (n.r. județul Timiș, Banat), preoţii T. Oprescu şi Ioan Petrovici, Dr. N. Oprean şi învăţătorul I. Lipovan sunt pedepsțti cu câte 2 zile de închisoare și cu câte 100 coroane amendă de fiecare pentru că “au purtat tricolor la chiotoare”.
Cu alte cuvinte, doar pentru că purtai un fir de tricolor, o panglică de tricolor sau o cocardă cu tricolor românesc, riscai să ajungi în temnițele reci și umede de la Gherla, Seghedin sau Vac. Exemplele sunt foarte numeroase și se întind pe o perioadă începând cu mijlocul secolului XIX până la începutul Primului Război Mondial.
Atât de mult au suferit românii ardeleni sub cel mai feroce opresor “european”, încât generații întregi ale elitelor intelectuale românești din Transilvania au luat calea închisorilor ungurești, din care unii nu se mai întorceau, iar cei care se întorceau veneau cu boli foarte grave care le scurtau viața, pneumonii, bronșite și alte boli respiratorii, reumatism, etc.
