La 16 octombrie 1909 în localitatea Ghioroc din județul Arad, un jandarm ungur l-a bătut crâncen cu patul puștii pe preotul Romul Vatican, român naționalist, pentru simplul motiv că românul nu l-a salutat pe jandarmul ungur.
Deși nu avea niciun motiv întemeiat pentru a acționa împotriva preotului român Romul Vatican, în afară poate de acela că preotul manifesta o atitudine identitară românească, un jandarm ungur îl pândește aproape zilnic pe drum pe preot, doar să-i găsească un pretext, ori pentru a-l aresta, amenda sau să-l bată.
Într-o z când sergentul ungur de la jandarmerie îl pândește pe preotul Romul Vatican, român naționalist, tăbărăște asupra preotului român cu o furie dezlănțuită și îl bate crâncen cu patul puștii. Scenele acestea făceau parte din viață cotidiană a românilor ardeleni pe tot cuprinsul Transilvaniei. Deși ungurii erau populația minoritară pe teritoriul Transilvaniei, aceste excese inumane erau la ordinea zilei, îndreptate mai ales împotriva elitei intelectuale românești, preoți, învățători, avocați, doctori, etc.
Viața românilor ardeleni din Transilvania oricum nu fusese tocmai roză nici înainte de 1867, adică înainte de absolutismul dualismului austro-ungar, dar imediat după 1867 viața lor se transformase ușor dar sigur, într-un adevărat calvar.
Prin legile școlare ale lui Trefort și Aponnyi dispăreau mii de școli românești de pe teritoriul Ungariei și Transilvaniei, în cadrul unei agresive campanii de maghiarizare prin școlarizare a nemaghiarilor. În doar câteva decenii, Ungaria a reușit să maghiarizeze câteva sute de mii de români de pe teritoriul Ungariei și Transilvaniei. Dacă la sfârșitul secolului XIX erau peste un milion de români pe teritoriul Ungariei, astăzi numărul acestora mai numără abia câteva zeci de mii, dar și aceia pe cale de maghiarizare evidentă.