24 Octombrie 1758 – Saşii din Bistrița se apărau de tătari cu puşti, arme pe care românilor nu le era “permis să le poarte”

Așezarea strategică a Transilvaniei, protecția naturală oferită de munții Carpați, le oferea de multe ori locuitorilor din interiorul arcului carpatic răgazul de a se organiza din timp pentru anumite invazii destul de frecvente, precum erau cele ale tătarilor. Înaintarea forțelor invadatoare era întârziată din cauza reliefului, fapt care le oferea apărătorilor timp de cel puțin câteva zile pentru a gândi un plan defensiv și a-și organiza apărarea.

În analele orașului Bistrița se regăsesc documentele emise de magistratul sas care relevă o situație revoltătoare. La auzul unei invazii iminente a tătarilor, magistratul sas din Bistrița dă indicații potrivit cărora doar sașilor le este permis să se apere cu arme de foc împotriva tătarilor, românilor fiindu-le interzis cu desăvârșire “purtatul puștilor”. Deci avem de a face cu o evidentă discriminare a românilor, la pachet cu dispozițiile magistratului prin care românii nu aveau voie să intre în orașe și nici să-și construiască în oraș case sau nici să le cumpere.

“Sosind din Moldova ştiri neliniştitoare privitoare la Tătari, oraşul ia măsuri de apărare şi ordonă satelor româneşti şi săseşti să-şi gătească armele şi să fie în bună înţelegere. Valahii se vor apăra la caz de nevoie cu pari, coase, topoare şi furci, iar, Saşii cu puşti, pe cari Românilor nu le este permis să le poarte.. Telcenii cari, sub pretext că în apropierea lor nu se află munte peste care să poată trece Tătarii, se roagă să fie scutiţi de serviciu public, să fie obligaţi asemenea ca ceilalţi la pază în munţi”, se arată într-un document datat la 24 octombrie 1758, din analele orașului Bistrița

În aceste circumstanțe, românii din Telciu (Bistrița) solicită magistratului să fie scutiţi de serviciu public, și să fie obligaţi asemenea ca ceilalţi la pază în munţi. Întâlnim astfel o situație în care populația românească din Bistrița era practic lipsită de apărare din partea așa ziselor autorități locale, românii fiind lipsiți de dreptul de a se apăra cu arme de foc într-o epocă în care până și tătarii apelau deja la arme de foc. Deci erau lăsați la mila întâmplării, a sălbăticiei de care dădeau dovadă tătarii în timpul raidurilor, printr-un act administrativ criminal care scotea în afara “legii” folosirea armelor de foc de către români.