Masacrul de la Beliș a fost un eveniment petrecut în seara de 8 spre 9 noiembrie 1918 pe moșia baronului János Urmánczy, în zona comunei Beliș din districtul Huedin al comitatului Cluj. În cursul acestuia, între 41 și 50 de civili – în majoritate de etnie română – au fost uciși de către o unitate de militari înarmați aflată sub comanda căpitanului k.u.k. Antoniu Dietrich.
Dacă în perioada interbelică, evenimentului i-a fost dedicată o carte intitulată “Măcelul de la Beliş din 1918” de către Aurel Gociman, un intelectual român care a înțeles amploarea iredentismului maghiar și nevoia de a-l combate ca atare, iar Sergiu Nicolaescu i-a dedicat în anul 1981 filmul “Capcana mercenarilor“, în zilele noastre abia dacă se mai pomenește pe ici pe colo de acest masacru barbar îndreptat împotriva populației românești nevinovate, neînarmate, complet vulnerabilă și lipsită de apărarea împotriva terorii ungare.
Invocând o stare de asediu inexistentă, la inițiativa baronului János Urmánczy și cu sprijinul deputatului Nándor Urmánczy, o unitate militară formată cu aprobarea ministrului de război al Ungariei i-a împușcat pe locuitorii români din zonă, apoi cadavrele românilor au fost profanate și incendiate. Doar 41 de victime au fost precis identificate, estimările ulterioare indicând cifra de circa 50 de decedați.
Peste 45 de români împușcați și arși pe rug de unguri
Evenimentul este revoltător atât prin crimele brutale comise împotriva populației neînarmate cât mai ales prin ce a urmat după uciderea a peste 45 de români. Ungurii au jefuit și au batjocorit cadavrele care au fost ulterior arse la ordinul căpitanului Dietrich. Apoi au trecut și la jeuirea caselor românilor, din care au luat tot ce au considerat că este de valoare.
Cartea lui Aurel Gociman redă și atrocitățile pe care ungurii le-au comis și după Masacrul de la Beliș, pentru că setea lor de sânge nu s-a ostoit doar cu cele petrecute la Beliș ci au continuat în toată zona, dovadă clară că evenimentul de la Beliș a fost premeditat și nu un accident izolat.