La 14 noiembrie 1234 Papa Grigore al IX-lea îl îndeamnă printr-o scrisoare pe Bela, fiul lui Andrei al II-lea, regele Ungariei, să-i readucă pe românii-valahii (Walati) din Cumania sub ascultarea episcopului catolic al Cumaniei: “Vei sili pe Valahi să primească pe episcopul catolic!”.
În corespondență papală a fost un act din 1234 emis de Papa Grigore al IX-lea ce atestă existența structurilor politice românești în regiune, a unui grup uman cuprins în cadrele unui organism politic și ecleziastic. La 23 februarie 1234 regele Bela fiul, şi coregentul lui Andrei al II-lea regele Ungariei, jură că va readuce la biserica romană (n.r. catolică) pe toţi acei care nu ascultă de ea. Pe 25 octombrie 1234 Papa Grigore al IX-lea roagă pe Bela, fiul lui Andrei al II-lea regele Ungariei, sa ridice o biserică Cumanilor (n.r. valahilor), aşa cum promisese. Papa Grigore al IX-lea era alarmat în anul 1234 că ungurii și sașii se românizau, părăsind catolicismul și trecând la ORTODOXIE.
Deci practic papalitatea îl însărcinează pe regele Bela al Ungariei să catolicizeze românii, la nevoie chiar și cu sila, smulgând de la el promisiunea că va construi o biserică pentru cumani (n.r. valahii din Cumania, români).
„Grigore episcopul (…), prea iubitului nostru fiu întru Hristos, regelui Bela, fiul întâiu născut al regelui Ungariei, mântuire (…) După cum am aflat, în episcopatul Cumanilor sunt niște oameni care se numesc Walati (n.r. valahi, români), care, deși după nume se socot creștini, îmbrățișând diferite rituri și obiceiuri într-o singură credință, săvârșesc fapte ce sunt potrivnice acestui nume.
Căci, nesocotind biserica romană (n.r. Vaticanul), primesc toate tainele bisericești, nu de la venerabilul nostrum frate… episcopul Cumanilor, care e diecezan al acelui ținut, ci de la niște pseudo-episcopi, care țin ritul Grecilor, iar unii, atât Unguri, cât și Teutoni, împreună cu alți dreptcredincioși din regatul Ungariei, trec la dânșii ca să locuiască acolo și astfel, alcătuind un singur popor cu pomeniții Walati (n.r. valahi, români), nesocotindu-l pe acesta (n.r. episcopul catolic al Cumanilor) , primesc susnumitele taine spre marea indignare a dreptcredincioșilor și spre o mare abatere a credinței creștine.
Papa Grigore al IX-lea era alarmat în anul 1234 că ungurii și sașii se românizau, părăsind catolicismul și trecând la ORTODOXIE
Așa dar, pentru ca din felurimea riturilor să nu se ivească o primejdie pentru suflete, noi – în dorința noastră de a preîntâmpina această primejdie – și ca să nu aibă susnumiții Walati (n.r. valahi, români) cuvânt din lipsa tainelor de a se îndrepta către episcopii schismatici, dăm prin scrisoarea noastră numitului episcop porunca de a le orândui, pentru nevoile de mai sus, după chibzuită consfătuire și potrivit rânduielilor conciliului general, un episcop catolic potrivit acelui popor, care să-i fie vicar pentru acestea și care să-i fie ascultător și supus în toate, silindu-i prin pedepse bisericești, fără drept de apel pe cei care s-ar împotrivi.
Deoarece, însă, tu ca un principe catolic, la îndemnul iubitului nostru fiu, Iacob ales de Preneste, pe atunci legat al scaunului apostolic, i-ai făgăduit sub jurământ că vei sili pe toți neascultătorii față de biserica catolică din țara ta să se supună acestei biserici, după cum arăta scrisoarea ta întocmită în această privință și după cum ai spus și prin viu grai aceluiași ales, că vei sili pe susnumiții Walati (n.r. valahi, români) să primească pe episcopul pe care zisa biserică li-l va fi dat și că din veniturile pe care le strângi de la ei îi vei da și venituri îndestulătoare și potrivite demnității sale, după cum ne-a înștiințat numitul ales.
Rugăm pe înălțimea ta regală, o sfătuim și o îndemnăm stăruitor și-ți poruncim spre iertarea păcatelor tale ca, întrucât nu se cade ca tu să rabzi în regatul tău astfel de schismatici și să lași neîmplinite făgăduielile atât de plăcute lui Dumnezeu și binevenite oamenilor, ce au purces într-un chip vrednic de laudă de pe buzele tale, să te străduiești a le aduce pe de-a întregul la îndeplinire, ca astfel să poți fi pe placul regelui regilor și noi să putem lăuda râvna sincerității tale prin vrednice laude întru Domnul. Dat la Perugia în a optesprezecea zi înainte de calendele lui Decembrie, în al optulea an al păstoriei noastre.”
Sursa: Documente privind Istoria României. Veacul: XI, XII și XIII. Seria C. Transilvania. Vol. I (1075-1250), București, 1951 (pe www.dacoromanica.ro)