La doar un distanță după compromisul austro-ungar din 1867, Ungaria avea să se confrunte din plin cu aceeași problemă pe care o experimentase până atunci Imperiul Austriac încercând să țină în frâu toate naționalitățile de pe teritoriul imperiului. Doar că Ungaria în loc să ostoiască setea pentru exprimarea identitară a naționalităților, ea mai tare o întețea prin măsurile demne de Evul Mediu pe care le introducea agresiv prin parlamentul de la Budapesta și de cele mai multe ori prin forță brută, prin abuzuri, crime, teroare, poliție politică, cenzură, nedreptate socială și culturală, prin falsificarea istoriei, prin discriminare pe criterii etnice sau religioase, etc.
Prin toate aceste manifestări barbare, Ungaria a aprins cu vâlvătaie un foc care și așa ardea mocnit de foarte mult timp în rândul naționalităților captive în Imperiul Habsburgic. Prin felul în care încerca să maghiarizeze tot ce prinde și să defavorizeze mereu naționalitățile celelalte, Ungaria începe să câștige rapid primul loc între țările cele mai detestate de către toți vecinii săi. De fapt elita ungară pornea din start de la o premisă foarte greșită și anume aceea a superiorității față de toate celelalte naționalități din imperiu.
La 24 noiembrie 1868 este trimisă pe canal diplomatic scrisoarea ambasadorului belgian la Viena, Jonghe d’Ardoye, adresată ministrului afacerilor externe, Vanderstichelen referitoare la acuta problemă a naţionalităţilor din Austro-Ungaria şi responsabilitatea Ungariei pentru recrudescenţa mişcării naţionale a popoarelor asuprite cu intensitate sporită după instaurarea dualismului, considerat un triumf al maghiarimii. Este practic un semnal de alarmă pe care diplomatul belgian îl trage cu privire la politica sinucigașă a Ungariei, despre care își exprimă temerea că nu doar că va eșua ci și că va duce la niște consecințe groaznice.
“Problema naţionalităţilor este flagelul monarhiei austro-ungare şi ameninţă, dacă nu va fi rezolvată într-o manieră mai mult sau mai puţin satisfăcătoare, să-i paralizeze toate forţele. Ungaria, care din acest punct de vedere a contribuit atât de mult la înfrângerile Austriei, simte, în prezent, pe propria-i piele dificultăţile pe care le presupune înţelegerea între popoare de origine diferită, care-şi cer drepturile şi privilegiile, deşi depind în acelaşi timp de un centru comun. (…) E vorba aici de conflictele rasiale, divergenţe de păreri privind obiceiurile şi educaţia pe care legea nu le rezolvă, e vorba de tradiţii, de amintiri istorice, care o dată aduse pe tapet vor constitui multă vreme o piedică în calea dominaţiei maghiare în Ungaria.”. îi scria diplomatul belgian Jonghe d’Ardoye, ministrului afacerilor externe, Vanderstichelen