Categories: Istorie

9 Ianuarie 1792 – Tratatul de la Iași: Rusia obținea Crimeea, Oceakov și litoralul Mării Negre până la Nistru

La 9 ianuarie 1792, în orașul Iași din Principatul Moldovei, a fost încheiat un tratat de pace între Rusia și Imperiul Otoman, punând capăt războiului ruso-turc din 1787-1791.

Negocierile din partea rusă au fost conduse de către Grigori Potemkin, iar după moartea acestuia, de către contele Alexandru Bezborodko, iar din partea otomană, negocierile au fost purtate de către marele vizir Yusuf Pașa. Acordul a fost semnat în numele Imperiului Rus de către generalul-locotenent Alexander Samoilov, generalul-maior Joseph de Ribas, consilierul de stat Serghei Lashkaryov, iar în numele Porții Otomane de către ministrul de externe Abdulla Efendi, Ibrahim Ismet Bey și Mehmed Efendi.

Tratatatul de pace semnat la Iași la sfârșitul războiului ruso-turc dintre 1787 și 1792, confirma dominația militară a Imperiului Țarist în zona Mării Negre. Semnatarii tratatului au fost marele vizir Iusuf Pașa și prințul Bezborodko, care i-a succedat prințului Potemkin la conducerea delegației rusești, după moartea acestuia.

La 9 ianuarie 1792 Tratatul de la Iași consfințea dominația Imperiului Rus asupra Mării Negre

Prin intermediul Tratatului de la Iași se recunoștea anexarea Crimeei, a Oceakov-ului și a litoralului Mării Negre până la Nistru de către Imperiul Rus, făcând din râul Nistru frontiera ruso-turcă acceptată la nivel european.

9 Ianuarie 1792 – Alegoria Tratatului de la Iași: Rusia obținea Crimeea, Oceakov și litoralul Mării Negre până la Nistru

Perioada de declin a Imperiului Otoman era tot mai nuanțată, Imperiul Rus făcându-și simțită prezența, dominația și hegemonia în zona Mării Negre. În Moldova mareșalul Piotr Rumianțev-Zadunaiski a provocat armatei turce un șir de înfrângeri grele, după ce, predecesorul său Aleksandr Golițân a cucerit Iașul și Hotinul.

Anexarea Hanatului Crimeii făcută de către Rusia în 1783 era recunoscută oficial prin Tratatul de la Iași din 1792. Regiunea Edisan, Oceakov și litoralul Mării Negre până la Nistru, erau de asemenea cedte de către Imperiul Otoman, Imperiului Rus.

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

2 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

2 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

2 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

2 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

3 săptămâni ago

Plânset

Plânge țara și străbunii  C-au îndatorat românii Și-au plecat în număr mare Depășind multe hotare.…

4 săptămâni ago