Tradatorii Romaniei

În 2012 Kovesi avea legături până peste cap, atât ea cât și consiliera ei, cu Rusia lui Putin! Azi serviciile o vor președinte în România?

Înainte cu aproape un an ca Nicolae Ciucă să fie numit prim ministru al României, un personaj din politică de care eram apropiat la vremea respectivă, a venit și mi-a zis: “vezi că ăștia de la PNL o să-l pună pe Ciucă premier”. Nu am crezut așa ceva pentru că mi se părea o aberație. Omul pare o încrucișare biologică nefericită dintre un protozoar și o euglenă verde. Pur și simplu mi se părea o tâmpenie să afirmi că există cineva sănătos la cap pe lumea asta care ar îndrăzni să-l pună premier pe Ciucă în România. Adică să lase destinele românilor să fie “conduse” de unul care pare scăpat de la școala ajutătoare.

Și realitatea m-a lovit cu putere! Nu Realitatea TV, ci realitatea crudă de zi cu zi, văzându-mă teleportat peste noapte într-o Românie utopică, precum Alice în Țara Minunilor. Din vizuina catastrofelor politice numite PNL, PSD, USR și UDMR aveau să iasă în scurt timp mulți alți Ciuci și Măciuci politice.

Pentru cine a lucrat Luluța?

De asta nu vreau să mai repet greșeala și să fiu iarăși Toma Necredinciosu’.Pentru că de curând am fost contactat și o sursă la fel de credibilă mi-a zis că o pregătesc unii în laboratoarele lor pe Luluța Kovesi de candidat la președinție. Pe aceeași Kovesi care în anul 2012 avea legături până peste cap, atât ea cât și consiliera ei, cu Rusia lui Putin! Dar lumea habar nu are…

“În perioada 11-13 ianuarie 2012 procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a participat la Moscova la manifestările dedicate aniversării a 290 de ani de la crearea Serviciului Rus de Procuratură. 
Cu acest prilej a fost semnat Protocolul privind cooperarea între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie a României şi Procuratura Generală a Federaţiei Ruse.”, se arată pe site-ul MAE

“Pe 13 ianuarie 2012, la Moscova, Procurorul general al României, Laura Kovesi, și Procurorul general al Federației Ruse, Yuri Chaika, au semnat un protocol de colaborare între Înalta Curte de Casație și Justiție din România și Procuratura Generală din Federația Rusă.”, srie mae.ro

Tot în 2012, consiliera lui Laura Codruța Kovesi, Mihaela Nicola, consultanta de imagine si comunicare Serviciului Roman de Informatii (SRI) si Laurei Codruta Kovesi, prin firma ei The Group, a intrat in parteneriat cu firma Omnicom Group care intre 2006-2015 s-a ocupat de PR-ul lui Vladimir Putin in Statele Unite si Uniunea Europeana.

Omnicom Group este a doua cea mai mare agenție de publicitate din lume, după cifra de afaceri, și face parte din grupul „Big 4” al celor mai mari companii de gen, celelalte companii fiind: WPP Group, Interpublic și Publicis. Omnicom Group a fost înființat în anul 1986 și deține companiile BBDO Worldwide, DDB Worldwide, DAS Group of Companies, Omnicom Media Group și TBWA Worldwide.

Deci să recapitulăm:

Apropo, la americani nu ar fi permise niciodată situațiile care s-au întâmplat în România, unde niște spurcăciuni care ar fi trebuit să apere interesele poporului român și ale României, au fost decorați pentru servicii aduse altor țări. Armata SUA interzice ca pe uniforma militară americană să fie purtate decorații străine. Și pe americani nu-i mai face nimeni pentru asta nici xenofobi, nici extremiști, naționaliști, și alte etichete de astea de doi lei.

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Călători între cer și înapoi

Frumoși călătoriîntre stele și ploivom fi.Neluați în seamă ca frunza de toamnă.Frumoși călători între cer…

2 zile ago

Partidul Glasul Neamului sărbătorește Ziua Națională a României la Galați, în fața Monumentului Eroilor (1916-1918)

În ziua sfântă de 1 Decembrie, când întreaga suflare românească își îndreaptă gândul către împlinirea…

2 zile ago

Comunicat. În legătură cu distrugerea troiței de la Tâncăbești

de Florin Dobrescu Mă numesc Florin Dobrescu și anunț public faptul că, în dimineața zilei…

4 zile ago

Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în Dobrogea

Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în…

5 zile ago

27 Noiembrie 1919 – Organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad, ce are denumirea de IME (Iredentista Magyar Egyesulet)

La 27 Noiembrie 1919 organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad,…

5 zile ago

Un an de represiune (2). TÂNCĂBEȘTI. O tradiție memorială inofensivă de 30 de ani. Documente inedite din ultimele 3 decenii

NOTA AUTORULUI: Imaginile au caracter strict documentar și istoric. Scopul publicării lor și a acestui…

6 zile ago