18 Ianuarie 1919 – Delegația ucraineană prezintă la lucrările Conferinței de Pace de la Paris o hartă prin care revendicau teritorii din România

La 18 Ianuarie 1919, delegația ucraineană prezintă la lucrările Conferinței de Pace de la Paris o hartă prin care revendicau teritorii din România. Ghici ce? Lipseau din România fix teritoriile care și azi sunt luate prin rapt teritorial, Cernăuți, Herța și Sudul Basarabiei! Conferința de Pace de la Paris a început la 18 ianuarie 1919, având drept obiectiv dezbaterea noii configurații politico-teritoriale și rezolvarea complicatelor probleme economico-financiare rezultate din Primul Război Mondial. Au participat 28 de state, printre care și România.

Ucraina Mare (ucraineană Велика Україна; Velyka Ukrayina) sau Ucraina Unită (ucraineană Соборна Україна; Soborna Ukrayina) se referă la un concept irendentist al teritoriilor revendicate de către grupuri naționaliste ucrainene, care sunt considerate parte din patria națională a Ucrainei, bazată pe prezența actuală sau istorică ucraineană în acele zone.

Deoarece ideea de Statul Independent Ucrainean Unit (ucraineană Українська Самостійна Соборна Держава Ukrainska Samosiyna Soborna Derzhava) a fost o cheie naționalistă slogan, mulți ar argumenta că “unificarea” (соборність sobornist’) teritoriilor ucrainene a fost completată parțial în 1939-45, smulgându-se atunci teritorii din România, Polonia și Slovacia.

Delegația României la Conferința de Pace de la Paris a fost pusă în niște situații ridicole, întâmpinând numeroase dificultăți, inechități și chiar ofense tocmai din partea celor care ne-au fost “aliați” în Primul Război Mondial, dar care din motive știute numai de ei refuzau să recunoască „de jure” noul statul teritorial al României din 1918, care însemna unirea Basarabiei, Bucovinei, Banatului, Crișanei, Maramureșului şi a toată Transilvania, cu patria mamă.

Atât ungurii, care în notele maghiare de la Conferința de Pace și-au permis să scrie că “Românii sunt o nație inferioară” și că românii s-au manifestat ca un „factor perturbator” al ordinii maghiare, fiind nevoie de eforturi pentru civilizarea „păstorilor seminomazi”, cât și ucrainenii și sârbii, au contestat dreptul istoric al românilor asupra unor teritorii, solicitând înglobarea acelor teritorii în țările lor.

Dacă despre manevrele ungurilor de la Conferința de Pace de la Paris știm destul de multe, despre ucraineni însă aflăm o serie uimitoare de informații, și anume că și aceștia își doreau teritorii ale României și le-au revendicat înaintând pe 18 ianuarie 1919 o hartă fictivă a Ucrainei care conținea regiunea Cernăuți, Herța și Sudul Basarabiei. Sovieticii s-au folosit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial tocmai de aceste revendicări iredentiste ale ucrainenilor pentru a săvârși raptul teritorial al teritoriilor râvnite de către ucraineni.

De ce n-am învățat în școală această istorie? De ce nu ni s-a spus că pretutindeni în jurul României sunt guri flămânde care caută să se înfrupte din teritoriul țării noastre? Din pământurile pentru care românii au vărsat secole la rând râuri de sânge?

“UN POPOR CARE NU-ȘI CUNOAȘTE TRECUTUL E CONDAMNAT SĂ-L REPETE”. (NICOLAE IORGA)