21 Ianuarie 1895: Procesul pentru purtarea Tricolorului românesc de către fetele dr. Ioan Raţiu

Insistența și agresivitatea cu care după 1848 s-au confiscat steagurile tricolore ale românilor ori au fost distruse pe loc de către opresorii neamului românesc, fie ei ruși, turci, austrieci sau unguri, dovedește faptul că toți dușmanii neamului românesc vedeau în tricolorul poporului nostru mai mult decât un simplu reper identitar.

Dar nici unii dintre opresori nu au desfășurat o opresiune și o vânătoare mai agresivă și mai îndelungată a tricolorului românesc decât stăpânirea ungară din Transilvania, întețindu-se cele mai abjecte forme de asuprire administrativă împotriva românilor care erau prinși purtând sau afișând tricolorul românesc. S-a mers până într-acolo încât până și copiilor români din Ardeal li se intentau procese fie și pentru purtarea unui fir mic de tricolor.

Procesul din 1895, desfășurat la „judecătoria criminală din Seghedin”, așa cum o numea presa vremii, a avut în centrul atenției familia Rațiu, reprezentată de Emilia Rațiu și Dorina Rațiu, acuzate că ar fi purtat tricolorul românesc pe 27 mai 1894, în timpul primirii condamnaților în procesul Memorandului la Sibiu. Acest gest simbolic a fost interpretat de autorități ca o încălcare a legii.

Contextul acuzației:
Incidentul incriminat a avut loc într-un moment de solidaritate națională românească, marcat de susținerea publică față de condamnații din procesul Memorandului, un eveniment de mare însemnătate pentru lupta națională a românilor din Transilvania. Fapta invocată, purtarea tricolorului, a fost văzută ca un act de sfidare față de autoritățile austro-ungare.

Apărarea:
Acuzatele au negat prezența lor în Sibiu în ziua respectivă, argumentând că nu se aflau acolo. În schimb, o altă membră a familiei, Felicia Rațiu, a recunoscut că a purtat o cocardă în culorile tricolorului românesc, asumându-și astfel gestul care a generat procesul.

Decizia:
Procesul s-a încheiat fără o sentință, iar dosarul nu a fost urmărit mai departe. Într-o discuție privată cu apărătorul Dr. Ștefan Cicio Pop, judecătorul însuși a recunoscut absurditatea acuzațiilor și dificultatea încadrării legale a cazului, considerând întreaga situație drept o „nebunie.”  (Vezi ziarul Tribuna de la 24 Ian. 1895, Nr. 19).

Concluzie:
Acest episod reflectă tensiunile dintre autoritățile austro-ungare și mișcarea națională românească din Transilvania, în care simbolurile naționale deveniseră un mijloc de afirmare identitară, dar și un motiv de persecuție din partea regimului. De asemenea, subliniază spiritul de solidaritate al familiilor implicate în mișcarea națională, precum și vulnerabilitatea juridică a românilor sub dominația austro-ungară.