Cheţani, 16 august 1848 – Când dreptatea țăranilor români a fost înăbușită în sânge și lanțuri

Revoluția de la 1848 a aprins în toate provinciile românești flacăra libertății și a dreptății sociale. În Transilvania, unde românii erau ținuți în jugul iobăgiei, speranța eliberării a prins aripi odată cu hotărârea din 18 iunie 1848 privind desființarea iobăgiei. Țăranii români au crezut atunci că lanțurile veacurilor se vor rupe și că vor putea trăi liberi pe pământul pe care îl munceau cu trudă și lacrimi.

Dar la scurt timp, nobilimea maghiară a arătat că nu era gata să renunțe la privilegiile ei. În Cheţani, sat românesc din inima Ardealului, tribunul Ioan Mărginean din Dătășeni a consemnat amarnicele abuzuri din acea vară. Contele Samuel Kemenyi din Huncani, fost stăpân de iobagi, în loc să respecte legea libertății, a călcat în picioare hotărârile revoluției. A confiscat contractele foștilor săi iobagi, iar apoi a chemat în sat „tisturile”, slujitori ai puterii nobiliare.

Ce a urmat a fost o adevărată prigoană: țăranii care nu și-au putut justifica „zilele de robotă” au fost bătuți cu vergi, jefuiți de vitele lor, arestați și duși în temnița din Turda. Iar cei mai greu pedepsiți au fost tocmai românii care avuseseră curajul să meargă la Adunarea Națională de pe Câmpia Libertății de la Blaj, acolo unde peste 40.000 de suflete românești își strigaseră drepturile în fața istoriei.

Iată cum apărea descris în presa vremii acest eveniment:

“1848 Cheţani, 16 august 1848 — Tribunul Ioan Mărginean din Dătăţeni (n.r. Dateș /Dătășeni, Mureș) consemnează abuzurile făcute în vara anului 1848, pentru care, presupunem, ţăranii românii, în lunile noiembrie-decembrie 1848, s-au răzbunat și pe „cărţile nevinovate” ale stăpânilor de pământ „vinovaţi”: după desfiinţarea iobăgiei din 18 iunie 1848, contele Samuel Kemenyi din Huncani le-a confiscat, foştilor săi iobagi din Cheţani, contractele încheiate între cele două părţi – dar nu peste mult timp, au fost chemate în sat „tisturile” şi cei care n-au putut să-şi justifice zilele de robotă au fost bătuţi „cu vergi”, jefuiţi de animale, arestaţi şi duşi în temniţa din Turda. Pedeapsa cea mai mare au primit-o cei care au fost la Adunarea de la Blaj”

Nu era aceasta o simplă pedeapsă, ci o răzbunare pentru curajul românesc de a cere libertate și egalitate. „Cărțile nevinovate”, actele și documentele foștilor iobagi, au fost arse ori confiscate, semn al dorinței nobilimii de a șterge orice dovadă a asupririi de veacuri. Dar aceste hârtii nu erau doar niște file de pergament: erau amintirea robiei, erau dovada muncii și a durerii românilor din Ardeal.

În lunile ce au urmat, noiembrie și decembrie 1848, sătenii din Cheţani și din împrejurimi s-au ridicat, răzbunându-se pe simbolurile stăpânirii, pe averile și pe „cărțile” celor care îi batjocoriseră. A fost glasul disperat al unor oameni care, după ce gustaseră pentru o clipă libertatea, au fost aruncați din nou în lanțurile nedreptății.

Astăzi, când privim înapoi la acele vremuri, trebuie să vedem în ele nu doar suferința, ci și tăria neamului românesc. Țăranii din Cheţani și tribunul Ioan Mărginean nu au acceptat să fie călcați în picioare. Ei au strigat, prin faptele și jertfa lor, că libertatea nu se cerșește, ci se câștigă prin sânge, prin suferință și prin neclintirea credinței în dreptatea neamului.

Cheţani, 16 august 1848, rămâne o rană și totodată o lecție: atunci când strămoșii noștri au fost înșelați de promisiuni deșarte, ei nu s-au resemnat, ci s-au ridicat. Și din lupta lor, oricât de aspru pedepsită, s-a născut România de azi.

Cinste memoriei tribunului Ioan Mărginean și a țăranilor români din Cheţani! Ei au fost martirii pământului, făclii aprinse în noaptea robiei ardelene.