18 Aprilie 1942 - Comuna Viile Sătmarului. Refugiatul Pop Vasile spânzurat de subsuori, timp de 5 zile, și zilnic stropit cu apă rece

La data de 18 aprilie 1942 în comuna Viile Sătmarului s-a petrecut încă un eveniment macabru, la aproape două săptămâni după începerea Paștelui ortodox. Dintr-o lucrare a istoricului român Vasile Lechințan ne este relatată povestea plină de inumanitate cu care jandarmii unguri au tratat un refugiat român, numit Pop Vasile, pentru că a refuzat înrolarea în armată ungară, pentru că a refuzat să fie carne de tun pentru Ungaria:

“Refugiatul Pop Vasile, în 18 Aprilie 1942, a fost prins de jandarmi, fiindcă a refuzat să intre ca voluntar în armata ungară. A fost legat la stâlp cu mâinile legate la spate și spânzurat de subsuori, timp de 5 zile, și zilnic stropit cu apă rece de mai multe ori.

Supliciul începea dimineața la ora 6 și ținea până la ora 18, iar noaptea era închis în beciu. După 2 săptămâni ce a fost lăsat liber, a fost prins și bătut din nou 2 zile, iar în 10 Iunie 1942, când a voit să-și cumpere ceva de ale mâncării a fost bătut în piață de un polițist.”

18 Aprilie 1942 - Comuna Viile Sătmarului. Refugiatul Pop Vasile spânzurat de subsuori, timp de 5 zile, și zilnic stropit cu apă rece — 18 Aprilie 1942 – Comuna Viile Sătmarului. Refugiatul Pop Vasile spânzurat de subsuori, timp de 5 zile, și zilnic stropit cu apă rece

Astfel de incidente s-au tot petrecut de-a lungul celor patru ani de ocupație a Ardealului de Nord de către armata horthystă, ungară. De ce făcea Ungaria astfel de abominații împotriva românilor din Ardealul de Nord ocupat? Ungaria a participat pe frontul antisovietic cu o armata formata numai din români si alte naţionalităţi nemaghiare!

“Raoul Șorban, în lucrarea Invazie de stafii (Editura Meridiane, 2003), ne informează următoarele: “Ungaria a participat la războiul antisovietic cu o armată – a II-a – compusă din 256 000 combatanţi, dintre care cca 150 000 erau români, iar ceilalţi proveneau din rândurile altor „naţionalităţi” (slovaci, şvabi, ruteni etc.) Dacă la Cotul Donului armata ungară a suferit cea mai dezastruoasă înfrângere din întreaga sa istorie modernă, pe planul intern al politicii de maghiarizare, înfrângerea militară, cu pieirea a 100 000 de români, morţi şi dispăruţi, a reprezentat un succes în conformitate cu ansamblul doctrinelor ungare de maghiarizare a ţării”. (p. 179)“