4 Mai 1775 – A avut loc o convenție turco-austriacă în Constatinopole, prin care Bucovina este cedată de Poarta Otomană monarhiei habsburgice

În aprilie 1775, a urmat o convenție turco-austriacă în Constatinopole, prin care Bucovina este cedată de Poarta Otomană monarhiei habsburgice la 4 mai 1775. Tratatul austro-otoman din 4 mai 1775 a permis Imperiului Habsburgic, mai târziu Imperiul Austriac respectiv Austro-Ungaria, să ocupe și să administreze acest teritoriu până în 1918.

Totul a fost determinat de declinul Imperiului Otoman și războiul ruso-turc din 1768-1774, care a adus Poarta Otomană în situația în care și Bucovina fusese și ea ocupată de Imperiul Rus în războiul ruso-turc din 1768–1774.

În timpul războiului ruso-turc din 1768-1774, Austria a acționat pe post de “mediator diplomatic” între cele două imperii, solicitând sau revendicând teritoriul Bucovinei sub pretextul că acest teritoriu ar aparține de Podolia poloneză. Astfel, prin Convenția de la Palamura, Imperiul Otoman cedează Bucovina către Austria, ca o răsplată pentru Austria pentru serviciile diplomatice făcute de către austrieci în timpul războiului cu rușii.

Deși Bucovina fusese ocupată de către Imperiul Rus în 1774, rușii au cedat Bucovina, considerând mult mai importante teritoriile de la gurile Dunării, unde aveau interese strategice, economice și militare, considerând teritoriile de la Marea Neagră de o importanță mult mai mare decât Bucovina revendicată de către Austria.

La 7 mai 1775, Imperiul austriac anexează în mod oficial nord-vestul Moldovei denumind zona „Bukowina”, (în germană (Die) Bukowina/(Das) Buchenland, în poloneză Bukowina, i.e., Țara fagilor), un termen total neromânesc, iar denumirea ca nume propriu a intrat oficial în uz în 1775, odată cu anexarea de către Imperiul Habsburgic.

În monografia sa intitulată BUCOVINA, tipărită în 1876, Petre S. Aurelian afirmă:

„Austria și-a însușit din Moldavia peste 2 milioane pogoane cu 74.000 locuitori. (…) Populațiunea română [din Bucovina] spăimântată la vederea acestorŭ ómeni adunați din tôte unghiurile Austriei începe a fugi. Sate întregi s’au pustiitŭ; locuitorii au trecut în Moldavia, în Basarabia și în Rusia pînă în apropiere de Odesa, numai să scape de apăsare și de prigonirea religiósă.”

Paradoxal, deși românii din Bucovina scăpaseră din ghearele Imperiului Otoman, opresiunea și agresiunea austriacă îi făcea să fugă mai tare de austrieci decât o făcuseră până atunci din cauza turcilor. Politicile de colonizare prin care se încerca diluarea etnică a elementului românesc în Bucovina, dublate de măsurile exagerate de taxare și impunerea serviciului militar obligatoriu pentru un imperiu care își folosea minoritățile din imperiu pe post de carne de tun în cadrul războaielor sale, i-a făcut pe mulți români din Bucovina să se refugieze în Moldova, Basarabia și chiar dincolo de Nistru, până spre Odesa.

Este practic perioada cea mai neagră a declinului populației românești de pe teritoriul Bucovinei, ponderea populației românești scăzând drastic cu aproximativ 30% iar populația ortodoxă micșorându-se de la 90% la doar 68,4% în anul 1910, semn că Imperiul Austriac orchestrase timp de aproape un secol și jumătate nu doar un amplu program de colonizare, deznaționalizare, de diluare etnică, ci și un amplu program de convertire religioasă la catolicism.