12 Mai 1886 – S-a înființat “Secția pentru colonizarea secuilor” a societății Emke, sub președinția contelui Banffy Bela și a deputatului Horvath Gyula

La data de 12 Mai 1886 s-a înființat “Secția pentru colonizarea secuilor” a societății Emke, sub președinția contelui Banffy Bela și a deputatului Horvath Gyula. Societatea EMKE, Erdelyrészi magyar Közmüvelödési egyesület (EMKE, în limba română Societatea pentru cultura maghiară transilvană), înființată în Transilvania în anul 1884, ca o contrapondere pentru „Asociaţia Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român” (ASTRA). Primul președinte al societății șovine EMKE, care își asumase acțiunea de maghiarizare în Transilvania a fost contele Gabor Bethlen.

Astăzi, pe teritoriul României regăsim o serie amplă de programe care se desfășoară sub egida unei fundații Gabor Bethlen și a guvernului de la Budapesta, fără să trezează absolut niciun fel de suspiciuni sau de întrebări din partea autorităților statului român, total inerte, insipide, inodore și incolore la activitatea asociațiilor, ONG-urilor și fundațiilor care își desfășoară activitățile subversive pe teritoriul României sub egida numelui lui “Gabor Bethlen”, agent de maghiarizare agresivă a populației nemaghiare de pe teritoriul Transilvaniei.

O buna parte dintre maghiarii care cer astazi autonomie in Romania isi datoreaza prezenta pe teritoriul tarii noastre din cauza incercarii autoritatilor de la Budapesta de a falsifica istoria prin campanii artificiale de colonizare cu scopul de a modifica raportul demografic intre romani si maghiari.

Acest proces de colonizare este foarte bine consemnat in documentele vremii dar nimeni nu aduce in discutie aceste colonizari de data recenta atunci cand se discuta situatia maghiarilor din Romania! De ce oare?

Vom apela din nou la mărturia unor izvoare ungurești, și citez deocamdată din volumul aniversar al vestitei societăţi „Emke”, „fanatică şi şovinistă” cum singură se proclamă:

„Odată cu înfiinţarea societăţii „Emke” s-a pornit un curent pentru colonizări. La 12 mai 1886 s-a înfiinţat „Secţia colonizării secuilor” a societăţii „Emke”, sub preşedinţia contelui Banffy Bela şi a deputatului Horvath Gyula. Statul, în această privinţă a şi stabilit principiul colonizării, desemnând ca teren al acţiunei mijlocul Ardealului, Câmpia, părţile mărginaşe Secuimei şi împrejurimile de-a lungul rîurilor spre ţara mamă.

Statul a realizat colonizări în 21 de locuri, lucru pe care îl consemnăm cu satisfacţie. Opt colonizări au avut loc în Ardeal, iar 13 în Caraş-Severin în Banat. În judeţul Cojocna colonizarea din Sărmaşul Mare (1894), din Cara (1903), de asemenea colonizările din judeţul Turda (Ludoş, Drighin, anul 1903) precum şi cea din Viţa (judeţul Solnoc-Dobâca) au întărit Câmpia Ardealului. (…) „Ereklye Muzeum” a făcut mult pentru acţiunea lui „Emke” de a coloniza comunele Terihaş, Nimigea şi Baia Mare. Am desemnat guvernului ca locuri potrivite pentru colonizare comunele Feldioara, Armeni, Pişchi şi Pociovalişte”. (p. 390).

In urma emiterii legii de maghiarizare a numelor localitatilor din Transilvania de catre Parlamentul din Budapesta in 1897, multe localitati cu sufixul “u” au ramas fara acesta.

Astfel, in zona Muntilor Apuseni, avem urmatoarele exemple de maghiarizare a numelor de localitati: Câmpeniu a devenit Cîmpeni apoi Topánfalva, Sohodolu a devenit Sohodol, apoi Aranzosszohodol, Albacu a devenit Albac şi pe urmă Fehervölgy, Buciumu a devenit Bucium apoi Bucsóny, Cărpinişiu a devenit Cărpiniş apoi Abrudkarpenyes,  Peleşu a devenit Peleş apoi Peles, etc

Aceste colonizari maghiare in Transilvania, coroborate si cu epurarile etnice care au avut loc pe toata durata stapanirii austro-ungare au facut viata romanilor din aceasta provincie aproape insuportabila. Multi dintre etnicii romani erau fortati sa treaca la catolicism si apoi erau mai usor si de maghiarizat. Unii romani erau executati rapid dupa niste “procese” superficiale iar legea era aplicata discretionar, cu scopul intentionat de a rari populatia autohtona.

Se încerca a se împiedica exodul românilor din Ardeal, a celor subjugaţi, ce doreau să se unească cu fraţii şi să devină cetăţeni români. Ungurii doreau ca pe de o parte să scadă elementul românesc din Transilvania, dar pe de altă parte se temea de întărirea demografică a viitoarei Românii.