Ateliere de vară la o parohie din Târgu Jiu care nu are încă finalizate lucrările la exterior și interior!

Deși nu sunt finalizate încă lucrările la exterior și interior, parohia Sfântul Mare Mucenic MINA, Preajba Mare, Gorj, a organizat primul atelier de vară pentru elevi. La stadiul actual, Sfânta Biserică are condițiile minime pentru astfel de activități. Organizatorii anunță că activitatea se va desfășura săptămânal, în funcție de cerințele enoriașilor și a voluntarilor.

Vara aceasta ne bucurăm de copilărie în cadrul atelierelor de vară de la Biserica Sfântul Mare Mucenic MINA, Preajba Mare, Gorj, a transmis corespondentul nostru. Tinerii au desenat și s-au jucat sub supravegherea îngerilor. S-au bucurat de prezența celorlalți, uitând pentru câteva momente de tehnologie învățând să socializeze într-o lume reală. Copiii au ascultat învățămintele doamnei profesoare Monica Buțu despre Creație și au învățat un cântecel despre cele create de Dumnezeu. Activitățile le vor încânta sufletele în săptămânile următoare sub îndrumarea voluntarilor.


Programul va continua vineri, 11 iulie 2025, începând cu ora 19.00!

Vă așteptăm cu drag!

Vezi fotografii: aici


MAGAZIN CRITIC – NIHIL SINE DEO! Contează pe ȘTIRI ce contează!

Redacția MAGAZIN CRITIC

Leave a Comment

Recent Posts

Telefonul din M31

de Maria-Andreea STANCU La 7:10 dimineața nu mă gândeam la România. Mă gândeam doar să…

4 zile ago

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

3 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

3 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

3 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

3 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

4 săptămâni ago