La 10 iulie 1466, au început lucrările de construcție la Mănăstirea Putna, una dintre cele mai importante și simbolice ctitorii ale lui Ștefan cel Mare, domnul Moldovei (1457–1504). Această dată este atestată în cronici și reprezintă începutul edificării unui lăcaș de cult menit să fie necropolă domnească și simbol al credinței și identității naționale.
Ștefan cel Mare a fost un domnitor profund religios și patriot, care a înțeles rolul Bisericii în păstrarea unității și spiritualității poporului român.Mănăstirea Putna a fost construită la scurt timp după victoria sa de la Chilia (1465), simbolizând recunoștința pentru ajutorul divin și dorința de a lăsa un moștenire durabilă.
Mănăstirea situată în nordul Moldovei, în actualul județ Suceava, într-o zonă pitorească de munte.Biserica inițială a fost sfințită în 1470.A devenit locul de înmormântare pentru Ștefan cel Mare (†1504), soția sa Maria Voichița și alți membri ai familiei domnitoare.
A fost și este încă un important centru cultural și spiritual, cu o școală mănăstirească și un scriptoriu unde s-au copiat și împodobit manuscrise religioase. Este considerată „Ierusalimul neamului românesc”, așa cum o numea Mihai Eminescu.
A fost un simbol de rezistență spirituală și identitară în fața încercărilor istorice, inclusiv în timpul ocupațiilor străine. Mănăstirea Putna rămâne un loc de pelerinaj și reflecție asupra trecutului național.
