24 Iulie 1772 – Știați că Moldova și Țara Românească au cerut unirea lor încă din anul 1772?

24 iulie 1772 – Prima voce colectivă pentru Unirea și Independența Țărilor Române

În vara anului 1772, în umbra marilor confruntări dintre Imperiul Otoman și Rusia țaristă, în timp ce Europa diplomatică își trasa noile frontiere ale influenței prin tratativele de pace de la Focșani, un moment de o profundă încărcătură istorică a avut loc, rămânând prea puțin cunoscut publicului larg: boierii din Țara Românească și Moldova au rostit, printr-un memoriu comun, una dintre primele solicitări oficiale de unire a celor două țări românești și de recunoaștere a independenței lor.

Un context favorabil, dar nesigur

Anul 1772 era marcat de desfășurarea războiului ruso-turc (1768–1774), în care Imperiul Otoman suferea pierderi serioase. Rușii, avansați în spațiul românesc, ocupaseră o bună parte din teritoriile Moldovei și Munteniei și deveniseră o prezență militară și diplomatică însemnată. Deși acest război nu fusese pornit pentru români, aceștia au intuit că înfrângerea otomană putea deschide o fereastră de oportunitate pentru emanciparea politică a Principatelor.

Vocea boierilor, între diplomație și patriotism

La 24 iulie 1772, în cadrul negocierilor de la Focșani, boierimea din Țara Românească a înaintat un memoriu oficial către reprezentantul Vienei, în care exprima o dorință clară:

Unirea Moldovei cu Țara Românească sub un singur domn pământean, sub protecția marilor puteri creștine, și recunoașterea independenței față de Imperiul Otoman.

Această solicitare nu era un simplu gest retoric. Era o afirmație de voință politică națională, care depășea logica de supunere față de Poarta Otomană și cerea revenirea la vechile drepturi și libertăți ale românilor, de dinaintea regimului fanariot instaurat în 1711 (Moldova) și 1716 (Țara Românească).

Program politic în fașă

Memoriul din 1772, deși redactat în limbaj diplomatic și cu deferență față de marile puteri, reprezenta un adevărat program politic, domn pământean și revenirea la alegerea domnilor din rândul elitelor locale, nu trimiși greci ai Porții, stare de neatârnare, un pas important spre independență, Unirea celor două Principate, o idee de unitate națională care anticipa cu aproape un secol actul de la 1859 și protecție creștină occidentală (Habsburgică și Rusă), un apel pragmatic la realitățile geopolitice, căutând susținerea în afara spațiului islamic otoman.

De la memoriu la ideal

Chiar dacă acest memoriu nu a produs efecte imediate, încheierea păcii de la Kuciuk-Kainargi în 1774 nu a consfințit unirea Principatelor, momentul 24 iulie 1772 rămâne semnificativ: este prima încercare oficială a elitei românești de a cere unificarea națională în fața puterilor străine, printr-un document scris și înaintat într-un cadru internațional.

Este un act de viziune istorică și conștiință națională, care a anticipat cu decenii generația pașoptistă și care a inspirat lupta ulterioară pentru emancipare și unitate.

Moștenirea acestui gest politic

Astăzi, în tumultul geopolitic modern, reamintirea acestui moment arată că ideea de unitate românească nu a apărut din neant în secolul XIX, ci a fost plămădită în adâncurile secolului XVIII, de elite care – deși aflate sub stăpâniri străine – aveau conștiința identității și a drepturilor naționale.

Ziua de 24 iulie 1772 merită așadar repusă în lumina istoriei drept prima bornă diplomatică scrisă a ideii de „România Unită”.