27 Iulie 1600 – Mihai Viteazul, glasul Unirii și al dreptății pentru neamul românesc

Pe colina glorioasă a Albei Iulia, între zidurile ce aveau să găzduiască peste veacuri făurirea României Mari, se scria în iulie 1600 o pagină de demnitate și viziune. Mihai Viteazul, voievod al Țării Românești, devenit între timp și Domn al Ardealului și al Moldovei, pecetluia în aceste zile o unire istorică, un vis nespus al tuturor românilor din cele trei țări despărțite de hotare, dar unite prin sânge, limbă și credință.

Dieta de la Alba Iulia – între 20 și 27 iulie 1600

În inima Ardealului, la Alba Iulia, Mihai Viteazul a convocat o Dieta transilvăneană, chemând boierii, clericii și fruntașii poporului la sfat. Dar dincolo de calcule politice, de alianțe și de frământări, în spatele deciziilor se simțea suflul unui domn cu viziune națională, preocupat nu doar de granițe și biruri, ci și de soarta românilor de rând, în special a preoților ortodocși din Ardeal.

Cu profund respect față de Biserică și cu înțelepciunea unui adevărat părinte al neamului, Mihai cere și obține ca preoții români ortodocși să fie scutiți de robotă adică de munca silnică impusă de stăpânii maghiari și sași. Până la acest moment, preoții ortodocși erau taxați cu biruri grele din care erau susținute cultele religioase ale ungurilor și sașilor. Istoricul român Vasile Lechințan dă zeci de astfe exemple în lucrarea sa intitulată “Instituții și edificii istorice din Transilvania”, unde erată că taxele impuse clericului și preoțimii ortodoxe erau redirecționate pentru plata preoților maghiari sau sași, sau pentru ridicarea de edificii religioase pentru maghiari sau sași.

Hrisovul din 27 Iulie 1600 – o pecete de aur pe conștiința românească

În aceeași zi, de la Alba Iulia, Cancelaria domnească emite un hrisov purtând sigiliul lui Mihai Viteazul, un document oficial prin care voievodul confirmă hotărârile Dietei și sprijină legal și politic statutul preoțimii românești. Tot în această perioadă, Cancelaria sa din Iași, unde se afla și administrația Moldovei, emite alte documente ce reflectă continuitatea viziunii unirii în toate cele trei țări române.

Aceste acte nu sunt simple documente administrative. Ele sunt mărturii ale unei epoci în care românii, pentru prima dată în istoria lor, aveau un singur domn, o singură spadă care-i apăra, un singur gând ce le unea inima, România care avea să se nască la câteva secole distanță.

Mihai – Domn, Unificator, Păstor

Într-o vreme în care popoarele erau despărțite de sabie, Mihai a avut curajul să unească prin voință, sânge și lege. El nu a fost doar un voievod al războaielor, ci și un ctitor de dreptate, un restaurator al demnității românești, un apărător al Bisericii Ortodoxe, pilon al identității naționale.

Acel iulie fierbinte de la Alba Iulia nu este doar o dată în calendarele istoricilor. Este o chemare la unitate, o dovadă că România s-a născut din voință, jertfă și viziune. Mihai a arătat că românii pot fi uniți, nu doar prin geografie, ci și prin lege, credință și solidaritate.

Astăzi, când privim înapoi spre chipul său sculptat în timp, să ne amintim că la 27 iulie 1600, în cetatea sufletului românesc, Mihai Viteazul nu doar a confirmat niște hotărâri ale unei Diete. El a întărit un legământ cu poporul său. Un legământ de neclintit.

Să-l cinstim! Să-l urmăm! Să nu uităm!