5 August 1908, Ineu – Arad. Preotul Ioan Popovici din Buteni este pedepsit de solgabirău cu 5 zile temniță și 100 coroane amendă. La procesiune, hainele copiilor care purtau sfeșnicele aveau chiotori din panglică tricoloră.

Preotul Ioan Popovici din Bârsa – Tricolorul, credința și lupta pentru demnitatea românească

Într-o epocă în care românismul era considerat crimă de stat în Ungaria dualistă, în micul sat arădean Bârsa, un preot a avut curajul să se ridice în fața represiunii cu aceeași armă pe care o slujea în fiecare zi: credința. Numele său era Ioan Popovici, iar povestea sa este una a curajului discret, a tricolorului sfânt și a unei lupte continue pentru demnitatea neamului românesc.

Un preot între cruce și tricolor

Născut în inima Ardealului, Ioan Popovici a fost preot român în comuna Bârsa, județul Arad, între februarie 1902 și 1921, venind aici din localitatea Hodiș. A păstorit nu doar sufletele credincioșilor, ci și conștiințele acestora, într-o vreme în care tot ce era românesc trebuia ascuns, cenzurat, umilit.

În anul 1906, Popovici s-a implicat în renovarea bisericii din Bârsa, ocazie cu care l-a invitat la sfințirea lăcașului de cult pe Ioan Suciu, o altă figură importantă a rezistenței românești din vestul țării. Prin gesturi liturgice și culturale discrete, dar pline de simbolism, preotul Popovici semăna în rândul enoriașilor mândria de a fi român, în ciuda contextului opresiv.

Pedepsit pentru tricolor

Unul dintre cele mai cunoscute episoade din viața sa a avut loc la 5 august 1908, în Ineu (comitatul Arad). Cu ocazia unei procesiuni religioase în satul său, copiii purtători de sfeșnice aveau îmbrăcăminte decorată cu panglici tricolore. Pentru acest „delict naționalist”, părintele Popovici a fost arestat și condamnat la 5 zile de închisoare și o amendă de 100 coroane de către protopretura din Boros-Ineu.

Însă procesul a început mai devreme, la 1 februarie 1908, când, la o înmormântare din Bârsa, jandarmii maghiari au observat panglicile pe veșmintele copiilor. A urmat interogarea preotului la casa comunală, iar mai apoi acțiunea penală. El a anunțat recurs, dar cazul rămâne emblematic pentru prigonirea simbolurilor românești în Transilvania.

Închis, persecutat, dar neclintit

Reacțiile autorităților maghiare nu s-au oprit aici. În timpul Primului Război Mondial, în 1916, Popovici este încarcerat la Seghedin, apoi internat în lagărul de la Sopron, ca urmare a reputației sale de apărător al identității românești. Era un om cunoscut de autorități drept „naționalist periculos”, pentru simplul fapt că refuza să renunțe la limba, credința și cultura sa.

Mai târziu, va fi și internat în lagărul de la Veperd, tot ca măsură represivă împotriva activismului său și a faptului că fiul său, Petru Popovici, ofițer în armata austro-ungară, dezertase în România și s-a înrolat ca voluntar în armata română, participând la luptele din Italia.

Rezistența din 1918–1919

În contextul colapsului Austro-Ungariei și haosului instaurat de regimul bolșevic al lui Béla Kun, Popovici devine un lider local al rezistenței românești. În toamna anului 1918 și primăvara lui 1919, alături de Petru Luștea și cu sprijinul căpitanului Barbu, mobilizează sătenii din Bârsa și Aldești. Într-un gest de sabotaj strategic, ei demontează șinele de cale ferată pentru a opri înaintarea armatei maghiare spre defileul Crișului Alb, în direcția Hălmagiu.

În aprilie 1919, trupele Regimentului 2 Vânători al armatei române intră în Bârsa, alungând trupele ungare. Fără a purta o armă, Ioan Popovici luptase pentru România cu tot ce avea mai puternic: credința sa și spiritul comunității.

Un model al preoției patriotice

Preotul Ioan Popovici din Bârsa nu a fost doar un cleric, ci un reprezentant al demnității românești în vremuri de restriște. El s-a opus sistematic nedreptăților naționale, nu prin ură, ci prin cultură, solidaritate și acțiune civică. A fost prigonit, încarcerat, internat, dar niciodată înfrânt.

Simbolul tricolorului pe veșmintele copiilor a fost mai mult decât un gest decorativ: a fost o declarație de identitate, o sămânță de libertate.

Povestea sa merită cunoscută în școli, în biserici, în paginile de istorie ale neamului. Preotul Ioan Popovici este o voce care a rostit tăcut, dar cu hotărâre:

„Suntem români și nu ne temem să o spunem.”