6 August 1849- La Buteni, în comitatul Arad, 8 (opt) români sunt uciși pentru că s-au opus jafului efectuat de trupele maghiare.
Pe valea Crișului Alb, în liniștitul sat Buteni din comitatul Arad, istoria a consemnat un act de neuitat de barbarie și sânge, dar și de curaj și demnitate românească. În ziua de 6 august 1849, în plină vâltoare a revoluției maghiare de la 1848-1849, opt români au fost uciși cu bestialitate de trupele maghiare, doar pentru că au avut îndrăzneala să se ridice împotriva jafului și distrugerii.
Buteni – satul care nu a vrut să îngenuncheze
Românii din Buteni, ca și cei din întreg Banatul și Transilvania, erau considerați de revoluționarii maghiari drept susținători ai casei de Habsburg și ai ordinii imperiale. Această etichetă le-a atras prigoana și moartea. Trupele maghiare, însetate de răzbunare și pradă, s-au dedat la pustiirea satelor românești, la jefuirea bisericilor și gospodăriilor, dar mai ales la pedepsirea cu sânge a oricărei tentative de rezistență.
La Buteni, localnicii au ales să stea drepți, să nu își lase pământul, casele, averea și demnitatea călcate în picioare. Când soldații maghiari au încercat să prade satul, opt bărbați au ridicat glasul și au apărat satul și familiile lor. Pentru acest gest de curaj, au plătit cu viața.
Un act de genocid etnic
Masacrul de la Buteni nu a fost un caz izolat. În acea perioadă, potrivit listelor oficiale publicate în Wiener Zeitung, sute de români, bărbați, femei și copii, au fost uciși fără judecată de trupele revoluționare maghiare. Lista neagră a atrocităților cuprinde sate întregi din Transilvania și Banat, printre care Buteni ocupă un loc tragic de onoare.
“Conform listelor oficiale (care au fost publicate în ziarul Wiener Zeitung) 4.425 de bărbați, 340 de femei și 69 de copii au fost uciși fără proces de tribunalele militare maghiare din Transilvania, cu excepția celor care au murit în lupte deschise. 4.425 dintre victime par să fi fost români, 165 maghiari, 252 sași și 72 evrei, țigani și alții.“
Faptele sângeroase de la Buteni au amplificat ruptura ireconciliabilă dintre români și revoluționarii maghiari. Pentru națiunea română din Ardeal, revoluția maghiară nu a fost o luptă de eliberare, ci o amenințare existențială, un efort de anulare a identității, a limbii, a religiei și a pământului strămoșesc.
Jertfa lor nu a fost uitată
Românii ardeleni au înțeles atunci, mai clar ca niciodată, că singura cale spre supraviețuire și libertate era unirea tuturor românilor sub același steag. Cei opt martiri din Buteni au devenit simbol al rezistenței românești, al curajului fără margini și al dragostei de glie.
Jertfa lor a fost sămânța din care, peste decenii, s-a născut Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Fiecare picătură de sânge vărsată la Buteni a contribuit la conturarea acelei Românii Mari la care visau toți frații risipiți de imperii.
Un legământ pentru eternitate
Astăzi, numele lor poate nu mai este rostit în fiecare casă, dar datoria noastră, ca români, este să le cinstim memoria. Buteniul rămâne altar al martirajului românesc, un loc unde s-a scris, cu sânge, una dintre cele mai dramatice pagini ale rezistenței naționale.
Ei nu au murit în zadar. Ne-au învățat să nu cedăm, să nu ne plecăm fruntea, să păstrăm cu sfințenie tricolorul și credința strămoșească.
Cinste veșnică martirilor de la Buteni!
