7 august 1970 – Redescoperirea rădăcinilor culturii românești prin inaugurarea „Casei Dosoftei” la Iași
La 7 august 1970, în inima Moldovei, la Iași, cetatea de scaun a culturii românești, a avut loc un eveniment de mare însemnătate pentru identitatea și memoria noastră națională: inaugurarea „Casei Dosoftei”, devenită secția de literatură veche a Muzeului Literaturii Române din Iași.
Această clădire cu o arhitectură medievală de o noblețe simplă, cunoscută și sub denumirea de „Casa cu arcade”, a fost ridicată în secolul al XVII-lea și a servit drept reședință mitropolitană pentru Sfântul Mitropolit Dosoftei, una dintre cele mai luminate minți ale epocii sale. Aici, în aceste ziduri de piatră, Dosoftei a trudit pentru neamul românesc, fiind primul care a tradus în limba română cărți de cult și literatură religioasă, într-o vreme în care limba română era încă în luptă pentru recunoaștere și afirmare.
Prin eforturile culturale ale Mitropolitului Dosoftei, limba română a fost sfințită în tipar, dând astfel naștere unei tradiții literare și spirituale care a înrădăcinat conștiința românească în cuvânt și credință. De aceea, inaugurarea acestei case-muzeu nu este doar un gest de conservare arhitecturală, ci un act de recuperare a memoriei naționale, o chemare la rădăcinile noastre adânci, la rădăcinile limbii și ale demnității românești.
Casa Dosoftei găzduiește astăzi manuscrise, cărți rare, tipărituri vechi și icoane care mărturisesc despre începuturile scrisului românesc și despre eforturile înaintașilor de a înălța limba noastră la rangul de limbaj al culturii, al slujbei și al înțelepciunii. Este o casă a sufletului românesc, unde vizitatorul nu întâlnește doar istoria, ci intră în legătură cu spiritele celor care au pus temelia culturii noastre.
Într-o lume tot mai lipsită de repere, „Casa Dosoftei” rămâne un far al românismului, o mărturie că Iașul nu a fost doar capitala Moldovei, ci și un centru de rezistență culturală și spirituală, unde limba și credința neamului au fost păstrate și înălțate.
Astăzi, când o vizităm, nu pășim doar într-un muzeu, ci într-un templu al culturii românești, unde fiecare piatră și fiecare carte ne vorbește despre lupta pentru identitate, despre nevoia de a ne cunoaște trecutul pentru a ne apăra viitorul.
Să cinstim așadar această zi, 7 august 1970, ca pe o zi de sărbătoare a culturii și spiritului românesc, și să nu uităm niciodată că fără trecut nu există viitor, iar fără cinstirea înaintașilor, nu putem clădi o națiune demnă și suverană.
