12 August 1857 – Poarta Otomană a ordonat anularea alegerilor pentru Adunarea ad-hoc a Moldovei

12 August 1857 – Adunarea ad-hoc a Moldovei. Sub presiunea celorlalte puteri europene, Poarta Otomană a ordonat anularea alegerilor pentru Adunarea ad-hoc a Moldovei. Noile alegeri au dat câștig de cauză unioniștilor. Pe 12 august 1857, s-a desfășurat Adunarea ad-hoc a Moldovei, moment esențial în procesul de unificare a Principatelor Române, un pas major spre formarea statului român modern.

Pe 12 august 1857, în inima Moldovei, bătea mai tare ca niciodată pulsul unei națiuni care își cerea dreptul la unitate. Sub presiunea marilor puteri, Poarta Otomană anulase primele alegeri pentru Adunarea ad-hoc, sperând să frângă elanul unioniștilor. Dar voința românească nu se lasă strivită de hotărâri străine: poporul și-a trimis din nou reprezentanții la urne, iar rezultatul a fost limpede, majoritatea covârșitoare a cerut unirea.

Adunarea ad-hoc a Moldovei nu a fost doar o întrunire politică, ci un strigăt de libertate. În sala Divanului, sub privirile celor care visau la un destin comun pentru români, boieri și țărani, preoți și negustori și-au unit glasurile pentru același ideal: Moldova și Țara Românească să devină un singur trup, sub un singur domnitor, cu o singură inimă.

Acea zi de august a fost începutul unui drum ce avea să ducă la înfăptuirea visului secular. Dezbaterile și hotărârile Adunărilor ad-hoc au deschis calea spre Convenția de la Paris, iar de acolo, spre momentul istoric din 1859, când Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al ambelor Principate. Un pas uriaș spre România modernă.

Ne amintim astăzi de acei oameni nu doar ca de niște politicieni ai vremii, ci ca de ziditori ai unei națiuni. Ei au înțeles că unitatea nu este un cadou oferit de alții, ci o cucerire prin curaj, perseverență și credință în destinul comun.

Adunarea de la 12 august 1857 este mărturia vie că, atunci când românii stau uniți, niciun obstacol nu le poate opri drumul. Este o filă de glorie pe care trebuie să o purtăm în suflet și un îndemn ca, în fața oricărei încercări, să ne aducem aminte: puterea noastră stă în unitate.

Poarta Otomană a ordonat anularea alegerilor pentru Adunarea ad-hoc a Moldovei

Pe 12 august 1857, sub presiunea marilor puteri europene, Poarta Otomană pornea un episod tensionat în istoria Moldovei: ordona anularea primelor alegeri pentru Adunarea ad-hoc a Moldovei, o manevră menită să tempereze valul de speranță naţională care se înălţa în Principate. Dar nu a putut opri voinţa unei naţiuni însetate de unitate: după reorganizarea scrutinului, noile alegeri au adus în Divanul ad-hoc o majoritate unionistă hotărâtă să facă pasul spre Unire.

Adunările ad-hoc din toamna anului 1857, convocate pentru a exprima dorinţa poporului privind organizarea definitivă a Principatelor Dunărene au reprezentat o punte între lupta politică și nașterea statului român modern. În Moldova și în Valahia, reprezentanţii clerului, ai marilor şi micilor proprietari, ai orăşenilor şi ai ţăranilor au dus dezbateri aprinse, au ascultat chemarea istoriei şi au votat în favoarea unirii suverane a celor două târâmuri româneşti.

Divanul ad-hoc al Moldovei, constituit din 85 de deputaţi aleşi pe cinci colegii sociale, a fost mai mult decât o adunare consultativă: a fost oglinda unei naţiuni care refuza fragmentarea şi cerea continuitate, identitate şi demnitate politică. Reprezentanţii unionişti, purtând cu ei speranţa ţăranului şi a orăşeanului, au pledat pentru o soluţie care să unească destinele Moldovei şi Valahiei sub un singur domnitor, pentru binele tuturor românilor.

Reuşita Adunărilor ad-hoc a deschis drumul către Convenţia de la Paris din 1858 şi, în cele din urmă, către alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al ambelor Principate în 1859, actul politic care a pus temelia statului român modern. În acest context, evenimentele din 1857 sunt de necontestat: ele marchează primăvara naţională, momentul în care conştiinţa comunităţii politice româneşi s-a transformat în acţiune concretă.

Să privim în urmă cu recunoştinţă: oamenii acelei epoci, boieri, clerici, negustori, ţărani, au ştiut să transforme adversitatea în solidaritate, presiunile externe în determinare internă. Adunarea din 12 august şi succesiunea de evenimente care au urmat ne reamintesc că identitatea naţională nu e doar dată de graniţe, ci se clădeşte prin voinţa comună, prin curaj civic şi prin hotărârea de a-şi croi destinul.

Astăzi, privind la aceşti înaintaşi, trebuie să păstrăm vie lecţia lor: unitatea nu vine prin comoditate, ci prin efort şi responsabilitate. Adunarea ad-hoc a Moldovei din 1857 rămâne o pagină de mândrie naţională, un pas mic în timp, dar uriaş în înfăptuirea României. Să o cinstim nu doar cu ceremonii, ci prin fapte care arată că spiritul lor de unitate trăieşte în noi.